Skip to main content

Festivalul Munților Carpați, Tulgheș, Harghita

Festivalul Munților Carpați, Tulgheș, Harghita.
Organizatorii promit să facă din acest eveniment o sărbătoare a artelor populare, care va reuni sub cupola sa o tabără de creație, concursuri și expoziții, spectacole folclorice, precum și un târg de animale.

Târgul de Miere de la Timişoara

Asociaţia Crescătorilor de Albine Timişoara în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Satului Bănăţean vă invită la cel mai dulce târg din Banat, adică la “Târgul de Miere”.

Târgul Codrenilor, Chișindia, Arad

Chisindia, Arad - Târgul Codrenilor. Chisindia, Arad - Târgul Codrenilor
„Sărbătoarea Codrenilor” care, în acest an, are loc în perioada 29 – 30 iulie,  este o manifestare cultural – artistică devenită o tradiţie a comunei Chisindia, în cadrul căreia populaţia vârstnică împărtăşeşte noilor generaţii din obiceiurile şi datinile strămoşeşti, întâmplări şi legende cu persoane din părţile locului.

Ziua Imnului, Râmnicu Vâlcea

Ziua Imnului, Râmnicu Vâlcea, 29 iulie, Ziua Imnului Național, Desteapta-te Romane!
La 29 iulie 1848, potrivit documentelor vremii, s-a intonat oficial pentru prima dată în cadrul unei manifestări, care a avut loc în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul revoluţionar „Deşteaptă-te, române!”

Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, Tulcea

RowmaniaFest, Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle,
În fiecare final de vară, Tulcea este animată de RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, un eveniment care, încă din 2011, contribuie la promovarea potențialului turistic și a atracțiilor naturale și culturale ale regiunii prin: întreceri sportive în aer liber, dezbateri pe teme de dezvoltare locală, expoziții, proiecție de film, concerte live, târguri de meșteșuguri și proiecte și alte activități culturale.

Zilele Orașului Beclean

Zilele Becleanului, Beclean, Zilele orașului BECLEAN,
Becleanul sărbătorește 789  de ani de istorie de la prima atestare documentară.
Programul complet al Zilelor Orașului Beclean 2024.

Zilele Oraşului Horezu

Zilele Orasului Horezu. Zilele Orașului Horezu, Cocosul de Hurez 2024. 5- 10 Septembrie 2024.
Oraşul Horezu marchează, şi în acest an, faptul că, la 5 septembrie 1487, în documentele Cancelariei domnitorului Vlad Călugărul este înscris, pentru prima dată, numele acestor locuri binecuvântate .

Sărbătoarea Surechiului, Ineu

Sărbătoarea Surechiului şi a Meşterilor Populari”, Ineu, judeţul Arad
8 septembrie începând cu orele 15:00, va avea loc în Ineului,

Ziua Internațională a Croșetatului, Brașov

Ziua Internațională a Croșetatului, Brașov
 Programul activităților prilejuite de „Ziua Internațională a croșetatului, ediția a V-a, Septembrie 2024”:

Cânt şi joc pe Hârtibaci, Agnita

Agnita, Sibiu-Cant si joc pe Hartibaci, Tel. 0269510465, Primaria Agnita.
Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, Consiliul Local și Primăria Orașului Agnita prin Casa de Cultură „Ilarion Cocișiu” Agnita organizează, în perioada 3-4 noiembrie 2022, cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului , Concurs Național al Interpretilor Cantecului Popular Romanesc „CÂNT ȘI JOC PE HÂRTIBACI”.

Târgul de Crăciun Cluj Napoca 2024

Targul de Craciun Cluj-Napoca va fi deschis anul acesta în perioada 24 noiembrie 2024 - 31 decembrie 2024.
Vă așteptăm în “format complet de familion” la deschiderea Târgului de Crăciun și la evenimentele din 24 noiembrie până în 31 decembrie. Am pregătit evenimente pentru întreaga familie: ateliere la Căsuța lui Moș Crăciun, concerte de muzică ușoară și colinde, teatru, spectacol de tango interactiv, concerte de muzică clasică, folk, spectacolul pentru cei mici FROZEN - Tărâmul de Gheață.

Târgul de Crăciun, Brașov

Târgul de Crăciun, Brașov. Targul de Craciun din Brasov, perioada 30 noiembrie 2024 -  7 ianuarie 2025.
Cu Crăciunul la orizont, Târgul de Crăciun din Brașov devine un loc de întâlnire al magiei și al tradițiilor de iarnă.
30 nov (ora 10:00) – deschiderea oficială a târgului + (ora 17:00) evenimentul de aprindere luminițe, 7 ianuarie (ora 20:00) – închiderea Târgului.

Top