Skip to main content
Ongoing

Paștele în Bucovina, Fălticeni

Paștele în Bucovina, Fălticeni, Tradiții de Paști,
Expoziție de carte religioasă și Cântări la Patimile Domnului,

Paștele în Bucovina, Suceava

Paștele în Bucovina, Suceava, Slujba de Florii, Sâptâmăna Mare, Saptamana, Patimilor, Veniți de luați Lumină în Bucovina, Sfințirea Coșului de Paște, Concert de clopote și toacă,
Aducerea ”Sfintei Lumini” în Bucovina, Participarea la Slujba de Înviere, Saptamana Luminata in Bucovina

Târgul de Paşte, Suceava

Târgul de Paşte, Suceava.
Târgul de Paşte, Suceava, Esplanada Casei de Cultură.

Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Paşte, Breaza

Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Paşte, Breaza,
curs demonstrativ de încondeiat ouă, Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Paşte
Ritualuri şi cântări, Breaza, Biserica „Sf. Mihail şi Gavril”,  gospodăriile cetăţenilor 

Demonstrații de încondeiat ouă, Vama, județul Suceava

Demonstrații de încondeiat ouă, Vama, județul Suceava. Demonstrații live de încondeiere a oăulor în localitatea Vama și pensiunile turistice de pe raza localității.
Tradiții și obiceiuri premergătoare Paștelui.
În această perioadă oaspeții prezenți în Bucovina sunt așteptați să viziteze cea mai numeroasă colecție de ouă încondeiate din cadrul Muzeului Ouălor Încondeiate din localitatea Vama, preilej cu care vor avea ocazia să învețe arta meșteșugului încondeierii ouălor, care a făcut înconjurul lumii.

Paşti în Maramureş, Sighetu Marmaţiei

Paşti in Maramureş, Sighetu Marmaţiei,
Gospodăriile din cadrul Muzeului Satului Maramureșean de la Sighetu Marmației, vor găzdui în data de 22 aprilie 2022, ediţia cu numărul VII, a evenimentului ,,Paşti în Maramureş”, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, ”Învierea lui Hristos”, un bun prilej pentru locuitorii orașului și a oaspeților prezenți în județ pentru petrecerea vacanței, de a trăi clipe de bucurie sfântă și sărbătoare în cadrul unei comunități primitoare.
Acest eveniment a fost creat de organizatori, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, având ca scop promovarea satul tradițional maramureșan cu tot ce are mai frumos și autentic: muzica, portul popular, meșteșugurile și gastronomia locală tradițională specifică acestei perioade.

Bal, Moldova Nouă

In orasul Moldova Noua, jud Caras Severin cu ocazia sarbatorilor pascale.
Balul de Paște este o sărbătoare ce are loc în zilele de Paști . Este o tradiție veche a orașului Moldova Nouă care participă la horă tineri și vîrstnici îmbrăcați în costum popular .
Este un eveniment traditional pentru bosnegeni cu muzica populara unde  se joaca hore cu tineri si varstnici imbracati in costume populare.

Top