Skip to main content
Ongoing

Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus

Trenuri speciale de Paşti pe Valea Vaserului – Vișeul de Sus, județul Maramureș. Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus
În perioada sărbătorilor Pascale, ale credincioșilor, în Vișeul de Sus la renumita ,,Mocăniță” se organizează trenuri speciale pe Valea Vaserului.
Turiștii aflați în această perioadă în județul Maramureș sunt așteptați să descopere această zonă minunată.

Târgul Toamna Aurie, Bistrița

Targul Toamna Aurie, Bistrița,. Expo Bistrița – „Toamna Aurie” , Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.
Toamna Aurie este un târg de toamnă consacrat deja în Bistrița, la care vor participa companii din domeniul produselor de casă și grădină, a bunurilor de larg consum, Bio&Beauty;, produselor tradiționale și chiar din domeniul industriei auto.

Festivalul Toamnei Muscelene, Campulung Muscel

Festivalul Toamnei Muscelene, Tomana Musceleana, Campulung Muscel.
In perioada 29 – 30 octombrie 2022, Primaria Municipiului Campulung si Consiliul Local Campulung organizeaza „Festivalul Toamnei Muscelene”. 
Pe parcursul celor 3 zile de sarbatoare în centrul municipiului vor avea loc prezentarea unor standuri agricole ale producatorilor zonali (fructe, legume si produse de sezon), terase cu alimentatie publica cu pastramarie si mustarii, mici comercianti cu produse adecvate evenimentului, parc de distractie pentru copii, concursuri tematice si program artistic:

Târgul Meșterilor Populari, Craiova

Târgul Mesterilor Populari, Craiova. Târgul Meșterilor Populari, Craiova
Manifestarea face parte din categoria de evenimente spectacol în aer liber.
Sunt invitați meșteri populari din toată țara, precum și ansambluri folclorice din județul Dolj; soliști (rapsozi) vocali și instrumentiști,  fanfare, tarafuri tradiționale, etc.

Festivalul Ţuicii, Vălenii de Munte

Festivalul Ţuicii si Serbarile Toamnei 2022, Valenii de Munte. Serbările
Toamnei la Vălenii de Munte– Festivalul Țuicii,
Serbarile Toamnei – Festivalul Tuicii la Valenii de Munte 2022, Editia a XXIV - a. 29 - 30 Octombrie 2022. Program 2019. Serbările Toamnei – Festivalul Țuicii la Vălenii de Munte, Ediția a XXII a.
În fiecare toamnă, la Vălenii de Munte este organizat “Festivalul Ţuicii – Serbările Toamnei”, una dintre cele mai populare manifestări din zonă.
Un moment mult aşteptat al festivalului îl reprezintă concursul, în cadrul căruia se medaliază cei mai buni producători şi cele mai bune licori – ţuică şi palincă, din diverse fructe, prune, mere, pere…

Halloween la Castelul Bran

Halloween de groaza la Castelul Bran. Tur nocturn la Castelul Bran. Halloween After Party, Sâmbăta 31 octombrie 2022, Petrecere Halloween 2022.
Dovleci sculptați, vin roșu pentru adulți și bomboane pentru copii, dansul ielelor și vrăjitoare, proiecție de film horror și muzică bună, sunt doar câteva din ingredientele nopții în care costumele înfricoșătoare și buna-dispoziție sunt vedete.

Top