Ceremonialul Schimbului Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii. Spectacole si demonstratii militare: Legiunea a XIII-a Gemina si Lupii Apoulonului. Retragerea cu torte a Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii cu Salve de Tun,
Oktoberfest Brasov 2025, Oktoberfest Romania,
Dragi braşoveni şi cinstiţi oaspeţi, Se anunță un an înspumat pentru Oktoberfest Brașov - totul se schimbă însă distracția și voia bună rămân aceleași! Parcul Tractorul - Turnului
Tîrgul de Toamnă din acest an are loc în perioada 25 septembrie – 5 octombrie.
Vizitatorii sunt așteptați cu o ofertă variată de legume și fructe de sezon, preparate tradiționale, must proaspăt, dulciuri și obiecte meșteșugărești. Vă invităm să celebrăm împreună bogăția și farmecul toamnei” este invitația lansată de organizatori.
Festivalul Toamnei Muscelene, Tomana Musceleana, Campulung Muscel.
, Primaria Municipiului Campulung si Consiliul Local Campulung organizeaza „Festivalul Toamnei Muscelene”.
Pe parcursul celor 3 zile de sarbatoare în centrul municipiului vor avea loc prezentarea unor standuri agricole ale producatorilor zonali (fructe, legume si produse de sezon), terase cu alimentatie publica cu pastramarie si mustarii, mici comercianti cu produse adecvate evenimentului, parc de distractie pentru copii, concursuri tematice si program artistic:
Ziua basmului popular maghiar, Miercurea Ciuc.
Începând din 2006 Biblioteca Județeană “Kájoni János” organizează pe data de 30 septembrie a fiecărui an Ziua Basmului Popular Maghiar, comemorându-l în acest fel pe celebrul povestitor Benedek Elek. În această zi specială sunt așteptați copii, elevii și adulții amatori de basme, pentru a evoca basmele populare și pentru a transmite înțelepciunea arhaică, populară a acestora.
Festivalul Naţional de Umor Ion Cănăvoiu, Runcu. Festivalul Naţional de Umor “Ion Cănăvoiu” Targu Jiu și Runcu.
Festivalului național de umor “Ion Cănăvoiu” va avea loc și în acest an la Târgu-Jiu și Runcu și va avea ca participanți cei mai importanți creatori în domeniul literaturii de umor și al caricaturii din țară. Alături de aceștia participă caricaturiști, epigramiști și umoriști din Republica Moldova și Bulgaria.
Festivalul concurs de muzică popular,, In memoriam Marin Ghiocel'' se va desfășura între 06-07.10.2024 în Giurgiu, la Ateneul Nicolae Bălănescu.
Festivalul național concurs de muzică populară ,,In memoriam Marin Ghiocel''- Giurgiu
Ziua Recoltei, Dirlos, Sibiu. ZIUA RECOLTEI, ediţia a XVIII-a. program cultural artistic, expoziţie agro- zootehnică.
Organizatori: Primăria Dîrlos, Consiliul Local Dîrlos
Flavours and Sounds of Transylvania”, Localitatea Cincșor, județul Brașov.
Workshopul de la Cincșor are ca scop prezentarea tradițiilor rurale, modul de preparare și gusturile autentice ale produselor tradiționale, care au ca ingredient de bază căpșunile și rabarbărul.
Transilvanian Brunch la Cincşor (Kleinschenk), jud. Braşov.
Casa de oaspeti Cincsor.
Brunch-urile sunt organizate de regula in ultima sambata a fiecarei luni intr-o locatie deosebita şi se bucura pe langa oferta culinara şi de o tematica, de ex. plimbare cu drezina pe şinele mocanitei, drumetie pe un traseu cultural, muzica deosebita şi multe altele.
Sărbătoarea Nucului, Curțișoara. Este o sărbătoare a comunei Curtişoara care are loc în fiecare an în prima duminică din luna octombrie.
La umbra nucului bătrân”, unde se află mai mulţi nuci bătrâni cu vechime de câţiva zeci de ani.
Alina-te, dor, alina. Festival de muzica populară în satul vestit pentru vinul făcut de localnici și pentru căntăreții de muzică populară.
Cel mai longeviv eveniment al comunei Cicârlău, inițiat de cunoscutul rapsod Nicolae Sabău.
Festivalul Târgul Lăptarilor, Câmpulung Moldovenesc. Festivalul Târgul Lăptarilor, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava
In judeţul Suceava este cunoscută şi aşteptată o manifestare anuală, o sărbătoare a crescătorilor de taurine şi a procesatorilor de lapte, care, împreună produc, respectiv înnobilează alimentul ce reprezintă prima hrană pentru om.
Sarbatorile Iasului 2025. Program oficial si complet Sarbatorile Iasului - 34 de ani.
Concert, Artificii, Lasere și Joc de Lumini.
Super concert și foc de artificii.
Festivalul de film documentar “fARAD”, Arad.
Festivalul de film documentar “fArad”, aduce filme pe care nu le-a mai văzut Aradul. Nici România.
Cele mai valoroase documentare ale anului, premiate la cele mai importante festivaluri de film din lume precum Veneția, Toronto, Sundance, Berlin și Tribeca, vin la “fArad”, multe dintre ele în premieră în România.
Targul de toamna de la Negreni. Cel mai major eveniment în zona, este Târgul de la Negreni (TÂRGUL DE LA FECHETĂU), este cel mai vechi târg din Transilvania.
Festivalul Răchiei şi al Bucatelor Tradiţionale din Banatul de Munte, Băile Herculane județul Caraş-Severin.
Organizatorii pregătesc celor veniţi la festival cât şi turiştilor aflaţi în staţiune, pe lângă concursul şi degustările de răchie, un amplu program folcloric cu muzică şi dansuri populare, cât şi un târg gastronomic de produse tradiţionale din zonă: producători de produse tradiţionale, cum ar fi mălaiul copt în spuză, brânza de oaie, de capră, caşul afumat, slănina de porc şi cârnaţii pregătiţi în casă, fasole bătută sau cartofi copţi în vatră.
Festivalul Toamnei 2025, Ziua Recoltei Targu Jiu.
Parada Toamnei, in care vor defila un car alegoric ce prezintă bogatiile toamnei, pe care vor trona un rege si o regina in costume populare, insotiti de fanfara, taraf de lautari, personaje costumate in haine de altadată, o ceată de panduri, o trasurp si altele elemente de paradă.
De la ora 17:00 va avea loc un spectacol de muzica populara, sustinut de către Doina Gorjului.
Toamna la Râmnic 2025, Râmnicu Vâlcea. ”Toamna la Râmnic”.
În organizarea Primăriei municipiului, sărbătoarea tradiţională a toamnei la Râmnicu Vâlcea – ”Zilele Recoltei” – a ajuns la cea de-a 15 ediţie şi se va derula în zilele de 10-12 octombrie în Scuarul Mircea cel Bătrân.
Trăiește momente de neuitat în weekend-ul 10-12 octombrie, într-o atmosferă de petrecere și voie bună la ZILELE MUNICIPIULUI BĂILEȘTI, desfășurate în Piața Civică din centrul orașului!
Răvășitul Oilor, Slănic Moldova. Ravasitul Oilor la Stana Dacilor de pe Muntele Bolovanul.
Primăria Slănic-Moldova împreună cu Ferma Stâna Dacilor vă invită la a opta ediție a sărbătorii tradiționale „Răvășitul Oilor” care va avea loc în zilele de 10-12 octombrie 2025 pe Muntele Bolovanul.
Oradea FestiFall 2025, Toamna Oradeana 2025 Oradea.
Oradea, Festivalul Vinului, Oradea City Tour,
Timp de 3 zile vom sărbători frumusețea și energia orașului nostru, cu o mulțime de concerte, mâncare delicioasă, oameni frumoși și o atmosferă de poveste.
Ziua Recoltei la Targu Jiu. Manifestare locală cu expoziţie de produse şi utilaje specifice evenimentului, organizată cu sprijinul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.
Festivalul papricaşului şi a vinului, Buziaş, Timiş. “Festivalul papricaşului şi a vinului”, Buziaş, jud. Timiş.
Pe parcursul a două zile au loc gastro-show –uri, demonstraţii de artă şi cultură tradiţională, târg de artă şi cultură, spectacole ale unor formaţii muzicale şi ansambluri folclorice, iar punctul culminant al evenimentului îl constituie concursul gastronomic de degustare a papricaşului şi decernarea premiilor.
Festivalul Castanului, Tismana. Sărbătoarea castanului.
Simpozion “Salvarea castanului - arborele emblemå al Tismanei.
Expoziție cu vânzare a fructelor de sezon.
Spectacol folcloric în aer liber
Targul de Toamna Breaza - Calabreaza. Targul de Toamna si Balciul traditional de Sfanta Cuvioasa Parascheva, Ziua Orasului Breaza
11-14 octombrie 2025 - Targ de toamna şi bâlci tradiţional.
Târgul de Toamnă de la Breaza trebuie să fie pus în legătură directă cu un meşteşug, o îndeletnicire specifică brezenilor de secole, păstoritul. Chiar de la sfârşitul sec. al XVIII– lea dughenele din bâlci erau pline cu produse de profil: brânză de burduf, telemea de oaie şi vacă, urdă, pastramă, cârnaţi de oaie afumaţi.
Festivalul strugurilor, localitatea Săsar, comuna Recea, județul Maramureș.
Organizator: Primaria Recea.
Festivalul Strugurilor din Comuna Recea, are ca scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale legate de recoltarea strugurilor și prepararea mustului, a gastronomiei tradiționale din Țara Chioarului, a cântecului și portului popular românesc și a turismului turismului din județul Maramureș.
Picnic în Cindrel, Cisnădioara, Picnic în Cindrel, judetul Sibiu. Pe urmele brânzei de burduf din Mărginimea Sibiului, drumeție cu picnic în Rîu Sadului din Munții Cindrel.
Eveniment gastronomic și alternativ în sudul Transilvaniei
Sărbătoarea cireselor
Balul cartofului. Șinteu, Bihor-Sărbătoarea cartofilor la slovaci.
“Sărbătoarea Cartofului” nu s-ar putea derula fără faimoasele plăcinte din cartofi, numite “podlesniak” şi “tocna” sau fără Balul Cartofului, cu alte cuvinte încă o scuză pentru cei tineri – şi nu numai – să danseze.
Balul Strugurilor, Ocna Şugatag. Strugurii sunt mai bine culesi daca exista buna dispozitie, iar daca se lasa cu muzica si dans, vinul iese mai bun. De aceeasi parere sunt si locuitorii comunei Ocna Sugatag, care organizeaza un bal pentru a-si sarbatori recolta.
Sarbătoarea Sfintei Parascheva-2024, Iași.
Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor” - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.
Sfânta Liturghie (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt). Răspunsurile vor fi date de către Corul reunit al maicilor de la Mânăstirile Văratec și Agapia.
Tupilați, Neamț, Festival folcloric SADOVENIANA, Sezatoarea literara La Hanul Ancutei, in cinstea marelui povestitor Mihail Sadoveanu se organizeaza anual sezatoarea literara "SADOVENIANA", in prezenta unui numeros public.
Targul de Toamnă Produs in Bucovina, Cluj Napoca,
14 octombrie 2025 ora 13.00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de toamnă „Produs în Bucovina” !
Branza, cas, hebe, dulceturi,
Festivalul Vinului 2024, Arad.
O nouă ediție e Festivalului Vinului a fost programată să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul Arad și din alte județe din vestul țării și artiști apreciați la nivel național.
Festivalul Vinului, ediția 2024, va avea loc în perioada 4-6 noiembrie, în Piata Avram Iancu
Festivalul Zaibarului si Prazului 2025, Bailesti. Amza Pellea, 17-19 octombrie 2025, Bailesti. Zilele Municipiului Băilești
Primăria Municipiului Băilesti, Consiliul Local Bailesti şi Casa de Cultură „Amza Pellea”, organizează în perioada 17-19 octombrie 2025, ediţia a XVI-a a Sărbătorii Zaibărului şi a Prazului.
Sărbătoarea se va desfăşura pe parcursul a patru zile.
„La casa lu’ Nea Mărin” – vizită la Casa Memorială „Amza Pellea”, Caravana zaibărului” – cu producători de zaibăr, produse tradiționale care promovează evenimentul.
Car alegoric cu băieți și fete însoțiți de fanfara populară care promovează zaibărul de Băilești. Vizită la standurile cu produse tradiționale de toamnă.
„La casa lu’ Nea Mărin” – sfințirea zaibărului, ”valuta forte”, şi slobozirea pentru degustări. transportul zaibărului în piața civică însoţit de alaiul de călăreţi, carul alegoric și desfășurarea concursului ”Cel mai bun Zaibar”.
Festivalul-concurs național de folclor „Rapsodia Munților”, Petrila.
Asociația Culturală „Rapsodia Munților” Petrila în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara, Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila organizează în data de 17 octombrie 2025, începând cu ora 11:00, la Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila, Festivalul – Concurs Național de Folclor „Rapsodia Munților”.
Târgul Mărului 2025, Fălticeni. Târgul Mărului, Fălticeni.
La Fălticeni, sărbătoarea recoltei este o sărbătoare a mărului. Alături de producători de mere din Bazinul Pomicol Fălticeni – Rădăşeni, vor fi prezenţi pomicultori din alte localităţi ale judeţului, dar şi producători de legume, apicultori, producători de material săditor, distribuitori de utilaje agricole, meşteri populari, producători de must, ţuică şi pălincă şi membrii Asociaţiei “Produs în Bucovina”, care expun produse de panificaţie, preparate din lapte şi carne, bere de casă, produse de cofetărie.Târgul de mere şi produse agroalimentare de la Fălticeni mai include spectacole folclorice şi de muzică folk.
Cupa Deltei la Ştiucă 2024 Crişan, Tulcea,
ANTREC Tulcea în colaborare cu Federația Organizatiilor Producatorilor de peste din Delta Dunarii va invita la Crisan la concursul de pescuit sportiv in mediu natural Cupa Deltei la stiuca.
Târg și degustare de mere din soiuri tradiționale vechi, Fântănele. Târg și degustare de mere din soiuri tradiționale vechi de 200 de ani, Fântânele, Cacova.
participați la o degustare de mere din soiuri vechi și astfel să vă amintiți sau să descoperiți soiul sau soiurile care vă plac;
achiziționați soiuri de mere și pere pe care nu le mai găsiți în comerțul actual, dar și nuci, must de mere, oțet de mere etc.;
Sărbătoarea Păcurarului, Pasul Setref, Săcel.
In aceste zile de toamna tarzie, la hotarul dintre Maramures si Bistrita, transhumanta, coboratul oilor de la munte si lasatul ciobanilor la vatra este sarbatorit prntr-o serbare campaneasca cu expozitii pastorale, parada portului popular, primirea celor mai buni crescatori de oi, jocuri si intreceri, meniu ciobanesc, totul pe ritmurile muzicii populare.
Festivalul verzei Toboliu, Bihor. Toboliu, Bihor, Festivalul verzei.
In Toboliu, in luna octombrie a fiecarui an se organizeaza Balul verzei; cultivarea verzei este îndeletnicirea principală a satenilor
Hramul Bisericii de lemn din Bârsana.
Biserica de lemn de aici, care poartă hramul „Intrarea in Biserică a Maicii Domnului” a fost iniţial construită într-un loc numit “Podurile Mănăstirii”, ulterior, în anul 1720 şi mutată in (1806) pe locul în care se află azi, adică pe dealul Jbârului. Legenda spune că pe acest deal a existat un cimitir de ciumaţi. Vicitimele ciumei au fost înmormântate în grabă, fără vreun serviciu religios, pentru cei decedaţi este de o foarte mare importanţă, aceștia pot dormi somnul de veci doar dacă li se face o slujbă religioasă. Chiar și in ziua de azi, mulți din locuitorii Bârsanei cred că o dată cu biserica, s-au mutat pe sub pământ și mortii de la Podurile Mănăstirii, pentru a-și continua odihna la umbra bisericii.
Comemorarea Revolutiei din 1956 in Miercurea Ciuc si Cristuru Secuiesc. Comemorarea revoluţiei şi luptei pentru libertatea maghiară din 1956 are loc în toate localitățile din Harghita:
- Mun. Miercurea Ciuc, Piata Revoluției 1956.
- Loc. Cristuru Secuiesc - Piaţa Libertăţii. Comemorarea a 60 de ani de la izbucnirea revoluţiei maghiare din anul 1956.
Conferința Anuală a Societății de Științe Matematice din România, ed. XXVII.
Vineri 24 octombrie și sâmbăta 25, sărbătorim prin Conferința Anuală a SSMR, 130 de ani de apariție neîntreruptă a "Gazetei Matematice" si 115 ani de la înființarea Societății "Gazeta Matematică" (SSMR).
După conferințele plenare, ce vor debuta la ora 14:00, la Centrul de Conferințe din clădirea Bibliotecii POLITEHNICII București, evenimentul va continua cu expunerile din cadrul celor trei secțiuni: Cercetare matematică, Problemistică, Didactica și istoria matematicii.
La conferință sunt așteptați să participe profesori, atât din mediul preuniversitar, cât și din cel universitar, studenți din facultăți de profil tehnic sau matematic, dar și elevi.
Festivalul Ţuicii si Serbarile Toamnei 2025, Valenii de Munte. Serbările
Toamnei la Vălenii de Munte– Festivalul Țuicii.
Un moment mult aşteptat al festivalului îl reprezintă concursul, în cadrul căruia se medaliază cei mai buni producători şi cele mai bune licori – ţuică şi palincă, din diverse fructe, prune, mere, pere…
Maratonul Montan Rafael, Codlea.
Un traseu cu sălbatice frumuseți ale naturii îi va fascina pe alergători și le va reda energia consumată în timpul asprului urcuș
Focul lui Sumedru la Sirnea.
Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov din cadrul Centrul Cultural „Reduta” și Asociația ProȘirnea vă invită în 25 octombrie 2025, în localitatea Șirnea, la „Focul lui Sumedru”.
Traditia este legata de sarbatorirea Sfantului mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir - protectorul orasului Topoloveni. Imparatul Maximilian l-a prins si l-a pus in temnita pe Dimitrie pentru ca marturisea dreapta credinta. Un tanar crestin, Nestor, mergand la Sfantul Dimitrie in temnita, ii zise sa se roage pentru el fiidca vrea sa se lupte cu Lie, un om puternic din cetate.Luand binecuvantarea lui Dimitrie, Nestor l-a omorat pe Lie. Afland ca Sfantul Dimitrie a indemnat la aceasta pe Nestor, maniindu-se, imparatul a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul in temnita. Facandu-se aceasta, indata marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, facand dupa moartea sa multe minuni si tamaduitoare tamaduiri. Din porunca Imparatului, s-a taiat apoi si capul Sfantului Nestor.
Focul lui Sumedru.Pe 25 octombrie, inainte de sosirea iernii, de Sfantul Dumitru, locuitorii din Rucar fac “Focul lui Sumedru”, sarbatoare la care participa copiii satului, dar si adultii. Copiii, imbracati in portul popular specific locului, fac un foc mare si joaca dansuri sacre in jurul lui.
Focul lui Sumedru la Fundata. Focul lui Sumedru in Comuna Fundata, Sat Sirnea
În seara zilei de 25 octombrie a fiecarui an, înaine de Sfântul Dumitru, se desfășoara în localitățile din Zona etnografică Bran, un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic. În jurul unui imens rug funerar, aprins de tineri într-un loc înalt al satului și întreținut cu lemne uscate, se aduna întreaga suflare a satului și se strigă, în cor, formula consacrată „Hai la Focu lui Sumedru, Cu mere, cu pere, cu nuci că-s mai dulci!”.
Focul lui Sumedru, Câmpulung Muscel. Focul lui Sumedru, Câmpulung Muscel.
Seara zilei de 25 octombrie, ce precede sărbătoarea creştină a Sfântului Dumitru, are pentru locuitorii zonei istorice a Muscelului semnificaţia aparte a Focului lui Sumedru, păstrată intactă de-a lungul secolelor.
Eveniment care are loc în ajunul Sf. Dumitru (25 octombrie) celebrat prin aprinderea de focuri în locuri publice în special în zonele Muscel, Bran, Moeciu, Rucăr, Dragoslavele Dâmbovița.
Focul lui Sumedru, Câmpulung Muscel are loc pe dealul Mățău, din apropierea orasului în perimetrul pârtiei de schi Mioarele din localitate.
Balul Recoltei. Praid, Harghita
Credem că tradițiile populare moștenite de la strămoșii noștri trebuie purtate cu mândrie și demnitate.
Din acest motiv, tineretul din Praid organizează un bal tradițional de toamnă în data de 25 octombrie, de la ora 20:00, și îi așteaptă cu drag pe toți cei care doresc să petreacă alături de noi, indiferent de vârstă.
Atmosfera va fi întreținută de László Kacsó și Szilárd Major!
Bâlciu de Sf. Dumitru, Fieni. Bâlciu de Sf. Dumitru, Fieni, jud. Dâmbovița
Bâlciul de Sf. Dumitru care se ține de foarte mulți ani pe meleagurile Fienului, este un moment oportun de a nu pierde contactul cu realitatea.
Tradiționalul încă mai ține piept kitschului. Oierii din Bran, țiganii meșteșugari, zarzavagii de pe Vlasca și bătrânele care se încăpățânează să mai lucreze lână la război, duc o lupta grea cu marfa contemporană. Lanțurile și tiribombele atrag în continuare într-o lume dominată tehnic, oferind senzații de neuitat.
Festivalul Muntilor”, aflat la a XVII-a editie, se va desfasura in ziua de 26 octombrie, în spatiul din incinta Liceului Tehnologic Cerasu, pe scena special amenajata in aer liber, iar programul va cuprinde: parada portului popular, program folcloric cu solisti vocali, instrumentisti si dansuri populare sustinute de formatii artistice din: Drajna, Maneciu, Izvoarele, Valenii de Munte, Scoala de Arta Ploiesti, Cercul Militar Ploiesti, Cerasu si altele
Festivalul Naţional al Fanfarelor Țărăneşti, Calafindeşti. Festivalul Naţional al Fanfarelor Țărăneşti, Calafindeşti.
Festivalul-concurs urmăreşte promovarea fanfarelor ţărăneşti (banta sau banda-ansambluri muzicale compuse din instrumente de suflat solistice, de acompaniament ritmico-armonic şi de acompaniament ritmic) şi a repertoriului specific zonei participanţilor.
Târg și degustare de mere din soiuri tradiționale vechi, Sibiel. Târg și degustare de mere din soiuri tradiționale vechi de peste 200 de ani, Sibiel.
Într-o scurtă plimbare, aveți ocazia să redescoperiți localitatea și din perspectiva unei frumoase povești a pomiculturii românești, să regăsiți gustul merelor din copilăria dvs. și să vă bucurați de un peisaj rural veritabil, dominat încă de imaginea livezilor-fâneață.
A 13-a ediție a Dracula Film Festival va avea loc la Brașov, România.
Dracula Film Festival este un festival competițional – în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – și are 2 secțiuni: competiție lungmetraj internațional și competiție scurtmetraj.
Transylvanian Grand Prix, Sibiu.
Sibiul devine capitala națională a dansului sportiv – Transylvanian Grand Prix.
Transylvanian Grand Prix 2025: Timp de trei zile, întreaga lume a dansului sportiv va fi cu ochii pe orașul Sibiu, unde peste 2000 de sportivi sosesc pentru cel mai important eveniment de profil al anului din țară, Transylvanian Grand Prix.
Festivalul national de satira si umor Povestea vorbei, Ramnicu Valcea.
Vineri, 31 octombrie 2025, începând cu ora 17.00, “De la lume adunate, Şi înapoi la lume… date” Anton Pann
Balul Draculiștilor la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa.
Intr-un decor montan care ofera relaxare, istorie şi suspans, se afla CASTEL DRACULA", aici in ultima noaptea de octombrie, vrajitoarele din tinut isi unesc fortele, sustinute de vraji puternice si raspund invitatiei lansate de conte.
Printre actiunile care au loc in timpul sarbatorii, amintim de cunoscuta Procesiune a vrajitoarelor, care este pus in scena de Ordinul Cavalerilor din Sighisoara.
Petrecerea se anunta una plina de surprize, magie si muuult suspans!!!
După ce se vor ospăta pe săturate, invitații sunt așteptați în Cavoul Contelui, iar dacă le mai rămâne ceva ”sânge” vor fi nevoiți să parcurgă Tunelul Groazei. Dacă au scăpat cu bine din mrejele vrăjitoarelor sunt așteptați în Sala de Bal pentru a întălni prințese, vrăjitoare, vîrcolaci, vampiri și pe însuși, vestitul Conte.
Festivalul Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i Cântu’ și Jocu”, orașul Tășnad, județul Satu Mare.
Comunitatea, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi folclorul local în port, dans şi cânt popular, are nevoie de acţiuni care să lărgească lumea lor spirituală, să fie în stare să iscodească singuri în rădăcina neamului nostru românesc pentru a-şi forma convingeri durabile de a purta şi transmite mai departe graiul nostru românesc, portul, cântecul şi dansul popular şi nu în ultimul rând obiceiurile şi tradiţiile noastre locale.
Luminatiile în Maramureș. Luminatiile în Tara Maramureșului,
Maramuresul nu uita in aceste zile de mortii lui, ducand flori si lumanari la cimitir, spunand rugaciuni si impartind pomene copiilor
Halloween de groaza la Castelul Bran. Tur nocturn la Castelul Bran. Halloween After Party, Sâmbăta 28 octombrie 2024, Petrecere Halloween 2024.
Dovleci sculptați, vin roșu pentru adulți și bomboane pentru copii, dansul ielelor și vrăjitoare, proiecție de film horror și muzică bună, sunt doar câteva din ingredientele nopții în care costumele înfricoșătoare și buna-dispoziție sunt vedete.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 26-10-2025
€5.08
$4.38
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcț...
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.