Ziua Municipiului Sighișoara
„Ziua Municipiului Sighisoara” constituie un prilej pentru promovarea valorilor locale, a patrimoniului istoric si cultural al Sighisoarei. În urmă cu câţiva ani s-a stabilit, prin hotărâre de consiliu, data de 22 mai ca zi a oraşului.
Alegerea acestei perioade pentru organizarea acestei sarbatori a oraşului a avut ca punct de plecare istoria locală care relatează despre o sărbătoare a elevilor Şcolii Evanghelice denumită Scopationfest care avea loc la începutul lunii mai şi reuşea să anime întreg oraşul. Numele de Scopation vine de la latinescul “scopa” ceea ce înseamnă mătura sau nuia.
Sărbătoarea are originea într-un obicei medieval conform căruia, în fiecare primăvară, elevii duceau la şcoală nuiele din care făceau mături pentru curăţenie. În cadrul Scopationfest aveau loc compeţitii sportive, se amenajau spaţii de dans, umbrare pentru servirea mesei unde cânta fanfara. Formaţiile muzicale ale elevilor se adunau dimineaţa în faţa Turnului cu Ceas. Urma o defilare a elevilor pornind de la Casa parohiala din Cetate, continuând pe sub Turnul cu Ceas şi terminându-se in piaţă, unde îi aşteptau primarul şi consilierii.
De aici, mulţimea pornea pe străzile oraşului trezind populaţia şi invitând-o la Scopationfest. Petrecerea se muta apoi în afara oraşului într-un loc amenajat pentru o sărbătoare câmpenească, unde sighişorenii ajungeau cu căruţe trase de boi împodobiţi cu coroniţe de flori şi steguleţe multicolore.
Acest loc a fost mulţi ani Platoul Breite, istoria locului menţionând organizarea unor impresionante serbări câmpeneşti, la sfârşitul primăverii sau începutul verii.
Organizator: Primaria Sighișoara