Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi

Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi

Simpozion şi expoziţii de fotografii

Munţii Carpaţi aparţin sistemului muntos alpino-carpato-himalaian. Lanţul carpatic începe la nord de Bratislava şi ajunge până la râul Timok, în Iugoslavia, constituind o prelungire a Alpilor. Acesta are o lungime de 1.500 de kilometri, fiind cel mai întins lanţ muntos din Europa. Cel mai înalt vârf din lanţul carpatic este Gerlachovsky (2.655 m) în Slovacia, iar în România cel mai înalt vârf este Moldoveanu (2.544 m), situat în Munţii Făgăraş. Munţii Carpaţi ocupă suprafeţe pe teritoriile Cehiei, Ungariei, Serbiei, Slovaciei, Poloniei, Ucrainei şi României.

Carpaţii Româneşti numiţi şi „Alpii Transilvaniei”, potrivit literaturii de specialitate se împart în Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. Lungimea Carpaţilor Orientali şi a celor Meridionali, de la graniţa nordică a ţării şi până la defileul Dunării – Porţile de Fier, este de cca 750 km, iar lăţimea lor variază între 40 km şi 110 km. România deţine pe teritoriul său 40 % din lantul carpatic, astfel aproape o treime din suprafaţa tării este ocupată de Carpaţi.

Pentru a asigura protecţia patrimoniului natural şi cultural al Munţiilor Carpaţi, România a ratificat Convenţia cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor prin Legea nr. 389 din 19.10.2006, care a intrat în vigoare, pentru ţara noastră, în data de 6 martie 2007. După ratificarea şi de către Serbia, la 10.03.2008, Convenţia a fost adoptată de către toate cele şapte state carpatice semnatare: Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Principalul organism decizional al Convenţiei este reprezentat de Conferinţa Părţilor, a cărei activitate este susţinută prin înfiinţarea unor organe subsidiare şi a unui Secretariat permanent.

Obiectivul general al Convenţiei îl reprezintă cooperarea pentru păstrarea şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiilor locale şi a conservării valorilor naturale şi culturale. Convenţia crează cadrul general de cooperare între statele semnatare pentru diverse domenii de reglementare, precum: conservarea biodiversităţii, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apă, agricultură şi silvicultură, transport, turism, industrie şi energie.

Pentru o mai strânsă colaborare între cele 7 ţări Carpatice, începând cu anul 2006, protecţia naturii în Carpaţi este susţinută de o nouă organizaţie internaţională – Reţeaua Ariilor Protejate din Carpaţi (CNPA), care coordonează proiecte comune pentru facilitarea schimburilor între arii protejate din Carpaţi, promovează activităţi de conştientizare asupra ecosistemelor fragile ale întregului lanţ muntos şi contribuie cu măsuri concrete, cum ar fi o reţea ecologică, dând mai multe şanse de supravieţuire speciilor ameninţate. Ariile protejate din reţea sunt reprezentate de: 38 parcuri naţionale, 52 parcuri naturale sau arii de protejare a peisajului, 20 rezervaţii ale biosferei şi aproximativ 200 alte arii protejate mai mici. Stabilirea Reţelei de Arii Protejate din Carpaţi a fost sprijinită în mod oficial de Reţeaua Alpină de Arii Protejate (ALPARC), de către Germania şi Principatul de Monaco încă din anul 2003, iar acţiuni comune au început din anul 1999.

Reţeaua Ariilor Protejate din Carpaţi, ca instrument pentru implementarea Convenţiei Carpatice, va reprezenta interesele şi nevoile ariilor protejate din Carpaţi în faţa organizaţiilor şi autorităţilor naţionale şi internaţionale. Prin implementarea deciziilor şi recomandărilor diferitelor foruri ale Convenţiei Carpatice, precum şi alte programe sau directive de importanţă internaţională (Directiva Habitate, Directiva Păsări, Reţeaua Natura 2000, Directiva Cadru Ape) şi prin întărirea modului de viaţă durabil, Reţeaua va contribui în mod direct la protecţia naturii şi utilizarea durabilă a resurselor naturale şi culturale ale Carpaţilor.