Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Ziua Lacului Izvorul Muntelui

septembrie 29, 2013 @ 12:00 am

Asociaţia Eco Hangu vă invită la a II-a ediţie a evenimentului “Ziua Lacului Izvorul Muntelui”, un proiect finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

 

Dacă aţi ratat prima ediţie a evenimentului şi sunteţi în căutarea unor peisaje de basm, vă aşteptăm în inima satelor moldoveneşti, pline de tradiţii, duminică, 29 septembrie 2013 în judeţul Neamţ, în Poiana Teiului, lângă Piatra Teiului, ora 17:00 la a II-a ediţie a evenimentului “Ziua Lacului Izvorul Muntelui”.

 

Finanţat din fonduri europene, evenimentul este unul autentic, cu personaje mondene, modele auto de ultimă generaţie, bărci noi – reprezentative, concerte, foc de artificii, bătaie cu flori, interactivitate pentru copii şi adulţi pe apa lacului etc. şi are ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Izvorul Muntelui.

La această ediţie, Compact, Victor Socaciu şi ansamblurile de muzică populară din zonă, vor încerca să transforme ziua de 29 septembrie într-o zi memorabilă. Prima ediţie a evenimentului a fost una foarte reusită, localnicii au fost foarte bucuroşi să vadă că evenimentul a atras un număr foarte mare de turişti, într-o zonă plină de tradiţii iar organizatorii speră ca prin aceste evenimente, să ajute la dezvoltarea zonei ca destinaţie turistică.

Turiştii pot face plimbări cu vaporaşul, bărcile cu motor sau hidrobiciletele, pescarii se pot bucura de o mare varietate de peşti, gurmanzii pot avea parte de multe specialităţi, iar cei mai liniştiţi pot face plajă, se pot plimba cu vaporaşul, pot pescui sau înnota. Pentru iubitorii de natură, călătoria cu maşina de pe baraj până la Piatra Teiului este o adevărată încântare pentru ochi, deoarece cadrul natural este unul de nedescris în cuvinte.

Supranumit şi “marea dintre munţi“, lacul de acumulare Izvorul Muntelui este cel mai mare lac antropic amenajat pe râurile interioare din România şi reprezintă un loc tainic unde apa, munţii şi pădurile se întâlnesc pentru a alcătui peisaje de vis, unde clima moderată este propice drumeţiilor în orice perioadă a anului, iar aerul ozonat şi înmiresmat alungă oboseala oricărui turist.

Cunoscut şi sub numele de lacul Bicaz, acesta s-a format în urma ridicării celui mai mare baraj de greutate de pe râurile interioare (depăşit doar de Porţile de Fier I), fiind al treilea ca înălţime (127 m) din România, după un impresionant proiect realizat de Dimitrie Leonida.

Details

Date:
septembrie 29, 2013
Time:
12:00 am
Event Category:
Top