,,Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului” – Negrești Oaș, județul Satu Mare
Din anul 1998, în luna august se organizează anual Ziua Oraşului Negreşti-Oaş. În anul 2014, autoritățile locale au schimbat denumirea evenimentului intitulându-l ”Zestrea Oașului”, care a devenit astfel o sărbătoare a patrimoniului cultural și etno-folcloric al Țării Oașului.
Sărbătoarea are loc la mijlocul lunii august, atunci când miile de negreșteni și oșeni care muncesc în străinătate se întorc acasă. Evenimentul este un prilej de revedere a familiilor, de celebrare a portului popular și a tradițiilor din zonă.
În cadrul evenimentului are loc un târg meșteșugăresc, expoziții de artă plastică, concerte de muzică populară și muzică contemporană
𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐏𝐑𝐄𝐌𝐈𝐄𝐑𝐄𝐀 𝐓𝐈𝐍𝐄𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐄𝐗𝐂𝐄𝐏𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈 – 𝐟𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐙𝐞𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚 𝐎𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢” – 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐞𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐭𝐮𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐧𝐢

A fost o bucurie și o onoare să fim din nou împreună, la Festivalul Patrimoniului „Zestrea Oașului” și Zilele Orașului Negrești-Oaș – un moment care a adus în prim-plan valorile noastre, oamenii noștri, tradițiile care ne definesc și proiectele care dau sens viitorului nostru.
A devenit o tradiție ca, după un an de muncă, să ne întâlnim, să ne bucurăm de realizările noastre, să socializăm și să trăim împreună bucuria unei mari familii reunite. Ne-am adunat din nou, ca o mare familie unită, pentru a sărbători tradițiile și valorile noastre, pentru a întări legătura dintre noi, indiferent unde ne poartă viața.
Lunile de vară nu ar fi la fel fără această reîntregire a familiilor noastre, fără acest moment în care trecutul și prezentul se împletesc, iar inima Oașului bate mai puternic.
Anul acesta am sărbătorit 25 de ani de când organizăm Festivalul „Zestrea Oașului” – o salbă de evenimente care nu reprezintă doar momente de distracție, ci și ocazii care ne aduc împreună și ne oferă prilejul de a ne revedea după un an de muncă..
Festivalul „Zestrea Oașului” a fost, din nou, mai mult decât o sărbătoare: o platformă de unitate.
• Știu că ultimii ani au adus și provocări – șantiere, lucrări, aglomerație – dar acestea sunt semnele unui oraș în plină dezvoltare. Disconfortul de azi se transformă în confortul de mâine
Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, înțelegere și pentru faptul că rămâneți uniți în jurul acestui ideal comun. • Vă sunt recunoscătoare pentru sprijinul oferit administrației locale. Rezultatele de azi confirmă că munca noastră – orientată spre rezultate – contribuie concret la creșterea calității vieții.
Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără implicarea autorităților guvernamentale și județene. Le mulțumesc sincer tuturor celor care ne-au fost alături în acest parcurs complex.

Mulțumiri speciale doamnei Simona Mirela Miculescu, Ambasador, Președinte al Conferinței Generale UNESCO – suntem profund onorați că ne-ați fost alături! Prin activitatea dumneavoastră ați dus numele Oașului și al României în cele mai înalte foruri internaționale. ,,Păretarul” oferit de comunitatea noastră, devenit simbol la sediul UNESCO din Paris, este puntea noastră între tradiție și diplomație.
Diploma pe care v-am oferit-o este doar un semn al recunoștinței noastre pentru tot ce ați făcut pentru cultura românească și oșenească.

Le mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au onorat cu prezența la Festivalul Patrimoniului „Zestrea Oașului” și Zilele Orașului Negrești-Oaș: demnitarilor, partenerilor care ne sprijină în proiectele noastre, colegilor din administrație, personalităților orașului nostru, colegilor primari, reprezentanților instituțiilor județene și locale, precum și celor mai importanți parteneri în dezvoltarea orașului – colegii mei din Consiliul Local Negrești-Oaș, care sunt mereu alături de mine în tot ceea ce înseamnă binele comunității. Mulțumiri speciale domnului Gheorghe Cârciu – europarlamentar, domnului Tibil Ioan – subprefect, Instituția Prefectului Satu Mare, domnului Pataki Csaba – președintele Consiliului Județean Satu Mare, domnului Kallos Zoltan – secretar de stat în Ministerul Educației, vicepreședinților Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip, prim-vicepreședintelui PSD Satu Mare, Gabriel Leș, consilierului județean Gheorghe Marincaș, viceprimarului municipiului Satu Mare, Cristina Tămașan-Ilieș, primarilor Mariana-Monica Sobius (Tarna Mare), Lenuța Cornea (Bixad), Toma Betea (Racșa) și Ioan Bumb (Călinești-Oaș), precum și președintei TSD Satu Mare, Bianca Șorian, consilierului local Ciprian Crăciun și prim-vicepreședintelui TSD Satu Mare. Le mulțumesc, totodată, Părintelui Protopop Marcel Malanca, Părintelui Protopop Iacob Feier și preoților slujitori din oraș, care ne-au fost alături cu binecuvântarea și rugăciunea lor. orile sale.

𝐿𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒-𝑎𝑢 𝑜𝑛𝑜𝑟𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡̦𝑎: 𝑑𝑒𝑚𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒, 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒, 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑜𝑟𝑎𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢, 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑛𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑒. 𝐿𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐, 𝑑𝑒 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎, 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̦𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡̦𝑎 𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑠𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑟, 𝑛𝑒 𝑑𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑜 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆, 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑚𝑎̂𝑛𝑑𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑙𝑒.
Vă mulțumim tuturor pentru susținerea pe care o oferiți orașului nostru și comunității negreștene.
𝐄𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐜𝐮 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚
Am avut onoarea de a premia și în acest an elevii excepționali ai comunității noastre – tineri care ne dau speranță și ne arată că viitorul este în mâini bune.


Felicitări elevilor cu cele mai bune rezultate!
Pap Szilvia – cea mai mare notă la BAC și șefă de promoție, Liceul Teoretic
Moiș Ana Alexandra – cea mai mare notă la Evaluarea Națională și șefă de promoție
Cionca Cristian – șef de promoție, Liceul Teoretic
Mali Andrei – șef de promoție, Liceul Tehnologic
Șofineț Eliza – șefă de promoție, Școala Gimnazială Mihai Eminescu
Baltă Bogdan Rareș – șef de promoție, Școala Gimnazială Nr. 3
Dohi Szabolcs – cel mai bun scenariu la Festivalul Național de Teatru în limba engleză, Cluj Napoca
Fabian Ovidiu – premiu special pentru prezență convingătoare în rol
Ei sunt modelele și liderii de mâine, iar noi suntem mândri că Negrești-Oaș este locul în care excelența prinde rădăcini. Le mulțumim profesorilor și părinților care le sunt sprijin și inspirație.
Viitorul este aici. Și arată minunat!
Vizualizări: 11