Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Târgul Internaţional Frumos. Ceramic. Folositor – Ceramica de Chirpăr şi Marpod

iulie 24, 2014 @ 12:00 am - iulie 28, 2014 @ 12:00 am

Muzeul ASTRA organizează în perioada 24-28 iulie 2014, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cea de-a doua ediţie a Târgului internaţional Frumos. Ceramic. Folositor – Ceramica de Chirpăr şi MarpodPe parcursul celor trei zile, 15 olari din Ungaria, România şi Bulgaria se vor întrece la roata olarului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale. Un juriu format din specialişti din ţară şi din străinătate, va desemna cei mai buni olari şi cei mai buni bucătari.

Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, şi dezvoltă un concept inovator, de derulare a unui târg de meşteri, cu implementarea segmentelor de olărit şi gătit, având drept tematică revitalizarea unor vechi centre de ceramică de pe Valea Hârtibaciului, Chirpăr şi Marpod, astăzi inactive.

Manifestarea va începe vineri, 25 iulie, ora 9:00, la Centrul Astra pentru Patrimoniu, cu o masă rotundă cu tema Ceramica de Chirpăr şi Marpod între estetic şi funcţional, organizatorii găsind astfel oportunitatea dialogului interdisciplinar între meşterii olari şi cercetătorii în domeniu din cele trei ţări participante. Vor avea loc schimburi de cunoştinţe, informaţii şi experienţe între meşteri şi specialişti, privind materialele şi tehnicile folosite, precum şi marketingul produselor.

Una dintre temele de actualitate, care vor fi abordate, tratează adaptarea metodelor de producere şi ornamentare a ceramicii la cerinţele internaţionale, şi anume înlocuirea treptată în cazul ceramicii de uz gospodăresc a smalţurilor plumbifere cu smalţuri ecologice, în conformitate cu normele europene în vigoare, dar păstrând în acelaşi timp caracterul tipologic şi stilistic al zonei de provenienţă.

„Târgul va combina latura expoziţională şi comercială cu demonstraţiile practice de olărit şi de gătitîn vase ce respectă condiţiile ergonomice şi de non-toxicitate, care din păcate momentan, pe piaţa românească, nu sunt criterii prioritare nici pentru meşterii olari autohtoni, nici pentru publicul neavizat. Demonstraţiile de olărit şi gătit se vor desfăşura între orele 10:00 şi 19.00, în zona Târgului de ţară. Vă invităm cu drag să cumpăraţi vase frumoase, bine arse, în care mâncarea îşi păstrează în întregime gustul natural!” a declarat Karla Roşca, muzeograf coordonator al evenimentului.

Programul Târgului internaţional Frumos. Ceramic. Folositor – Ceramica de Chirpăr şi Marpod
Vineri, 25 iulie 2014
9.30 – 12.30  Ceramica de Chirpăr şi Marpod între estetic şi funcţional, masă rotundă,  
Sala de conferinţe, Centrul ASTRA pentru Patrimoniu  
Prezentarea participanţilor  
Comunicări în plen:
Karla Roşca, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu, Ceramica de Chirpăr şi Marpod din Colecţia Muzeului „Emil Sigerus”
Rosita Bineva, Complexul Arhitectural Etnografic „ETAR“ Gabrovo, Republica Bulgaria, Pottery in Gabrovo ‐ The traditions are alive
dr. Laura Pop, Muzeul Judeţean Mureş. Secţia de etnografie şi artă populară, Tipurile de vase în suluri de lut din colecţia Secţiei de etnografie a Muzeului Judeţean Mureş 
Tatai Orsolya, Muzeul Judeţean Mureş. Secţia de etnografie şi artă populară, Ceramica de Ghindari din colecţia Secţiei de etnografie a Muzeului Judeţean Mureş 
Pölös Andrea, Centrul Cultural Budapesta, Ungaria, Motivul mărului de granat
dr. Ligia Fulga, Muzeul de Etnografie Braşov, Comerţul internaţional privind ceramica tradiţională din România. Studiu de caz: Corund, judeţul Harghita
Mirela Creţu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu, Târgurile de ceramică şi problema revitalizării ceramicii
Discuţii

16.00 – 19.00    Demonstraţii practice de olărit şi de gătit, Târgul de ţară 
 Meşteri olari şi bucătari:  
Farkas Gábor, Farkas Anika, Békéscsaba, Ungaria; Molnárné Tamás Anetta, Tata, Ungaria; Vasile Chira, Baia Mare, România; Harangozó Rita, Marcali, Ungaria; Nagyné Török Zsóka, Tiszafüred, Ungaria; Csibi Csaba, Csibi Mártá, Borla, Sălaj, România; Leş Gavril, Leş Maria, Bodony, Ungaria; Vasilica Olaru, Horezu, România; Kabai Erzsebet, Budapesta, Ungaria; Rositsa Bineva, Vaselin Damyanov, Gabrovo,Bulgaria
18.00 Jurizarea meşterilor olari şi bucătari    

Sâmbătă, 26 iulie 2014
10.00 – 19.00    Demonstraţii practice de olărit şi de gătit, Târgul de ţară 
 Meşteri olari şi bucătari:  
Farkas Gábor, Farkas Anika, Békéscsaba, Ungaria; Molnárné Tamás Anetta, Tata, Ungaria; Vasile Chira, Baia Mare, România; Harangozó Rita, Marcali, Ungaria; Nagyné Török Zsóka, Tiszafüred, Ungaria;   Csibi Csaba, Csibi Mártá, Borla, Sălaj, România; Leş Gavril, Leş Maria, Bodony, Ungaria; Vasilica Olaru,
Horezu, România; Kabai Erzsebet, Budapesta, Ungaria; Rositsa Bineva, Vaselin Damyanov, Gabrovo,  
Bulgaria; Túri András, Kecskemét, Ungaria; Mathe Iuliu, Zalán Ambrus,  
Sighişoara, România
18.00      Jurizarea meşterilor olari şi bucătari

Duminică, 27 iulie 2014
9.00 – 10 00    Jurizarea meşterilor olari şi bucătari, Târgul de ţară  
11.00    Festivitatea de premiere a meşterilor olari şi bucătari, Târgul de ţară  
10.00 – 19.00    Demonstraţii practice de olărit şi de gătit, Târgul de ţară 
 Meşteri olari şi bucătari:  
Farkas Gábor, Farkas Anika, Békéscsaba, Ungaria; Molnárné Tamás Anetta, Tata, Ungaria; Vasile Chira, Baia Mare, România; Harangozó Rita, Marcali, Ungaria; Nagyné Török Zsóka, Tiszafüred, Ungaria; Csibi Csaba, Csibi Mártá, Borla, Sălaj, România; Leş Gavril, Leş Maria, Bodony, Ungaria; Vasilica Olaru,Horezu, România; Kabai Erzsebet, Budapesta, Ungaria; Rositsa Bineva, Vaselin Damyanov, Gabrovo, Bulgaria; Ilyés Mihály, Ilyés Enikő, Corund, România.

Details

Start:
iulie 24, 2014 @ 12:00 am
End:
iulie 28, 2014 @ 12:00 am
Event Category:
Top