Sărbătoarea Toamnei Mărul Dulce, Codlea
ediția a-IX -a
Sărbătoarea Toamnei Mărul Dulce se va desfășura în acest an, în perioada 8 – 9 octombrie în Promenada – Centrul Istoric.
Evenimentul este organizat de către Primăria municipiului Codlea, Consiliul Local și Casa de Cultură, iar festivalul se dorește a fi o manifestare culturală cu specific tradițional, în care sunt puse în valoare produsele agricole ale producătorilor din zona Țara Bârsei.
De asemenea, spectacolul desfășurat în cele două zile ale festivalului Sărbătoarea Toamnei Mărul Dulce va aduce pe scenă artiști locali și prieteni.