Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sărbătoarea Căpșunului în Halmeu, Satu Mare

mai 29, 2022 @ 12:00 am

Sărbătoarea Căpşunului în Halmeu, Satu Mare

 

Comuna Halmeu din județul Satu Mare, asigură, împreună cu localitățile limitrofe, circa 75% din producția de căpșuni a României. Dacă la aceasta mai adăugăm şi faptul că fructele de aici sunt şi cele mai gustoase, putem contura deja un areal de interese pentru cei care ştiu să preţuiască savoarea naturală a căpşunilor.

În Halmeu, alături de căpșuni, se produce și o cantitate importantă din legumele destinate consumatorilor din vestul țării și din Ungaria.

Cultivarea căpșunilor reprezintă o sursă importantă de venit pentru locuitorii din Halmeu, iar recoltarea lor este un motiv de mare bucurie.

An de an, în ultima sâmbătă și duminică a lunii mai, se organizează marea sărbatoare a căpșunilor.
Căpșunarii din Halmeu, continuă tradiția cultivării savuroaselor fructe roșii, pe sute de hectare de teren, de aproape o jumătate de veac, fiind vestiţi în întreaga ţară pentru calitatea căpşunilor cultivate.
Chiar dacă mai mulți producători încep să renunțe la cultura căpşunilor, în favoarea legumelor, Halmeul își păstrează încă renumele de „centru al căpșunilor”din România, aici recoltându-se anual, o cantitate de 4.000-5.000 de tone de
căpșuni dulci și gustoase.
Sărbătoarea căpsunilor dateaza de cel puțin 10 ani în Halmeu. Obiectivul acestei manifestări, este promovarea căpșunilor pe piața internă și pe cea externă. An de an, Ziua comunei Halmeu și Sărbătoarea Căpșunilor s-a bucurat de o participaretot mai numeroasă. Manifestările organizate au cuprins spectacole cu majorete, concursuri ale producătorilor de căpșuni, programe de muzică populară, expoziții de căpșuni cu vânzare, concursuri de dans, mese festive, Cupa Căpşunarilor la fotbal, concursul de frumusețe „Miss Căpşunica”.

Organizatori: Primăria Comunei Halmeu, Consiliul Judeţean Satu Mare.

Details

Date:
mai 29, 2022
Time:
12:00 am
Event Category:
Top