Ridicarea Bradului, Dumbrăviţa

Ridicarea Bradului, Dumbrăvița, Brașov

Ridicatul Bradului de Crăciun este un obicei ale cetelor de feciori care are loc în prima zi de Crăciun, în 25 decembrie, începând cu ora 12:00, în comuna Dumbrăviţa.

Obicei tradiţional vechi de câteva sute de ani. 

Întreaga comunitate se adună în centrul comunei și participă la ridicarea bradului, un obicei tradiţional vechi de câteva sute de ani. 

Pe vremuri, feciorii se constituiau în două cete: cea de pe deal şi cea de pe vale. Fiecare ceată, condusă de câte un vătaf, pleca în pădure după brad, cu cel puţin o săptămână înainte de Crăciun. Alegerea bradului se făcea cu mare grijă: acesta trebuia să fie drept, să fie înalt şi să aibă crengile uniforme. După ce feciorii aduceau bradul în sat, acesta era împodobit de fete, iar în ziua de Crăciun, în urma alegerii ţânţărenilor, cel mai frumos brad era ridicat în mijlocul satului. Ceata al cărui brad era ales câştiga dreptul de a organiza balurile de sărbători, fapt ce marca importanţa obiceiului în comunitate.

Astăzi, obiceiul se mai practică, cu deosebirea că se constituie o singură ceată care aduce bradul, iar în ziua de Crăciun este ridicat în mijlocul satului. Bradul este ridicat cu mâinile, este tras de sfori, de către cetele de feciori, fără să se folosească un utilaj. În ajutorul feciorilor sar bărbaţii din sat, cei mai tineri. De la sărbătoare nu lipseşte muzica, voia bună şi cetaşii, care se aşează sub brad şi cheamă întreaga suflare a satului să se prindă în hora ce se organizează în jurul bradului. 

Bradul – simbol al reînnoirii anului
Bradul de Crăciun este o datină veche, pe care unii o consideră de origine precreştină, simbolizând pomul vieţii. Alţii îi conferă o semnificaţie creştină, ca pom al cunoaşterii binelui şi răului, care, împodobit cu mere roşii, aminteşte de păcatul originar. 

Copacul veşnic verde este una din variantele cele mai frecvente ale Pomului vieţii şi ale Arborelui cosmic. Este considerat copac-totem al protoromânilor, simbolizând viaţa veşnică, tinereţea şi vigoarea, mândria, curajul şi verticalitatea. Bradul i-ar fi ascuns de urmăritori, pe Maica Domnului şi pe Iisus şi a fost binecuvântat să rămână mereu verde şi frumos, să-i bucure pe oameni mereu şi să aibă vârful în formă de cruce. 

Sacralitatea bradului este consfinţită de diverse legende româneşti. „Cică dintru început, Necuratul se ţine scai de brad, spunând că e copacul lui. Deci, ca să nu se apropie nici un om de dânsul a luat şi a bătut o mulţime de cuie de fier împrejurul lui. Văzând aceasta, Dumnezeu s-a mâniat foc şi scoţând din brad cuiele de fier, a făcut alte cuie din lemn cu cruce şi pe acestea le-a bătut în locul celorlate. De atunci, au rămas cepurile cu cruci în fiecare brad şi fiind ele cu cruce, Necuratul nu se poate apropia de acest arbore. Dar cu toate acestea, a mai rămas în brad puţină mânie de-a Satanei şi de aceea pocneşte el, când îl pui pe foc.” (text cules de folcloristul S. Fl. Marian).

Caracterul sacral al copacului verde este accentuat şi de Spovedania la brad, de faptul că leagănul lui Iisus a fost atârnat de un brad şi că ciobanii obţin „focul viu” prin frecarea a două bucăţi uscate din acest lemn. Bradul este un element indispensabil în diverse activităţi magico-religioase. Când se ridică o casă, în apropierea ei se află un brad sau o creangă de brad, care va aduce noroc şi bucurie locuitorilor casei.

La toate marile sărbători ale anului, gospodăriile erau îmbrăcate în cetină de brad, ca semn al festivităţilor colective, ca semn al întinerii habitatului uman. 

La popoarele germanice se credea că acest simbol vegetal veşnic verde are puterea de a îndepărta spiritele malefice care bântuie prin lume la solstiţiul de iarnă. Din Germania, unde se obişnuia împodobirea unui brad în curtea bisericii, bradul împodobit ajunge în toate ţările Europei, până în Rusia şi în Orient.