Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Obiceiul Lolelor, Agnita

ianuarie 29, 2023 @ 12:00 am

Obiceiul Lolelor, Agnita

 

Eveniment organizat de Breasla Lolelor din Agnita

Citiți mai multe despre importanța evenimentuluiaici

Au trecut 12 ani de când asociaţia „Breasla Lolelor” a reluat vechiul obicei al saşilor, şi-a făcut costume, bice, clopote şi cleşti pentru gogoşi şi a încântat agniţenii şi turiştii cu alaiul gălăgios, gata să alunge iarna şi spiritele rele.

Duminică 26 ianuarie, parada va fi organizată în Agnita cu toate manifestările tradiţionale, cu fuga lolelor prin oraş, pe la gazdele care-i aşteaptă cu vin şi cu gogoşi, inclusiv marele bal.

Legendele spun că acest obicei îşi are rădăcinile în Evul Mediu. Pe când năvălitorii turci au asediat cetatea Agnitei, o tânără curajoasă pe nume Ursula s-a deghizat într-un costum înfricoşător, a ieşit din cetate şi pocnind din bici făcea zgomote asurzitoare ce i-au alungat pe turcii speriaţi.

În secolele XVII-XVIII, obiceiul lolelor era strâns legat de obiceiul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Adunarea era însoţită de lole, personaje amuzante, care aveau rolul de a proteja lăzile de vecinătate.

Astăzi, obiceiul se desfăşoară sub forma unei parade deschise de căpetenia breslei cizmarilor însoţită de doi copilaşi, simbol al îngerilor păzitori. Urmează apoi breasla croitorilor, breasla blănarilor şi breasla dogarilor, fiecare dintre aceste bresle prezentând publicului meşteşugurile tradiţionale, elemente şi personaje specifice. Defilarea se încheie cu intonarea Imnului Transilvaniei apoi lolele aleargă în grupuri pe străzi pentru a alunga spiritele rele prin pocnete de biciuri şi zgomotul tălăngilor. Dacă sunt recunoscute de trecători, acestea oferă drept recompensă câte o gogoaşă.

În localitatea Agnita de pe Valea Hârtibaciului, Fuga lolelor este organizată de Breasla Lolelor în fiecare ultima duminică din luna ianuarie. 

Duminică – 29 ianuarie 2023

Ora Manifestare Locul desfășurării
9:30 – 10:00 Adunarea participanților IMIX
10:00 – 12:00 Parada IMIX – Centru – Incstar
12:00 – 18:00 Fuga Lolelor Orașul Agnita
20:00 Balul Lolelor Restaurant La Prut – sala de sport

Organizator: Breasla Lolelor

 

Excursie  Valea Hârtibaciului 28 – 29 Ianuarie 2023

Pachetul: Sejur 2 zile, cazare 1 noapte transport  autocar, Demipensiune, Participare Parada Lolelor, Participare Balul Lolelor.

Sâmbătă:

ora 10:00 – Brașov, Plecare autocar de la adresa agenției- B-dul Griviției nr.91

Se vizitează Cetatea Făgăraș, Valea Hârtibaciului.

Cazare: Agnita 3 stele

Servire Cină, antreu, fel principal, desert

Duminică

Mic Dejun – Bufet suedez

Desfașurarea zilei conform programului de mai jos  al organizatorilor

09:30 – 10:00 Adunarea participanților IMIX
10:00 – 12:00 Parada IMIX – Centru – Incstar
12:00 – 18:00 Fuga Lolelor Orașul Agnita
20:00 Cină – Balul Lolelor Restaurant La Prut – sala de sport

Luni

Mic Dejun

Deplasare autocar spre casă pe traseul Agnita – Brașov.

Pret : 350 lei/persoană

Informații pentru rezervări și plăți:

Datele firmei sunt România Turistică S.R.L.

CUI/CIF: RO31739462

ORC: J8/899/2016

AGENȚIA DE TURISM ”ROMÂNIA TURISTICĂ”

Licență Agenție de Turism Organizatoare nr. 548/2019,

reînoiește Licența nr. 6954/2017, respectiv Licența nr. 6954/2013

Poliță de Asigurare Seria I nr. 52461, valabilă în intervalul 01.01.2019 – 31.12.2019 – Omniasig

Agenția de Turism România Turistică este membră a firmei Romania Turistică S.R.L.

Cont IBAN RO62INGB0000999905154084, Deschis la ING BRAȘOV.

Informații Sediu firmă: Municipiul Brașov, Bulevardul Griviței nr 91, Cod Poștal 500173

Coordonate GPS: 45.6529347, 25.6060923

Telefon/Fax – Agenție: 0268 420905

Telefon GSM: 0722 910422, 0741 657495

e-mail: agentia@romaniaturistica.ro

web-site: www.romaniaturistica.ro

Detalii

Dată:
ianuarie 29, 2023
Oră:
12:00 am
Categorie Eveniment:
Top