Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Maratonul Regal – Drumul regelui, Petriş, judeţul Arad

mai 11, 2019 @ 12:00 am

Maratonul Regal – Drumul regelui, Petriş, judeţul Arad

Ediţia VI-a

 

Competiția de ciclism “Drumul Regelui” organizată cu ocazia Zilei Monarhiei, propune participanților două variante de traseu, cu grade de dificultate diferite: Regal (70 km) și Princiar (40 km). Ambele trasee selectate pentru desfășurarea competiției au ca punct de plecare Castelul Salbek (monument istoric datând din sec. XIX), situat în centrul comunei Petriș jud. Arad și continuă pe o porțiune de 35 km, spre Cota zero și Căzănești județul Hunedoara, de-a lungul DJ 707, cunoscut sub denumirea de “Drumul Regelui”.

Concursul este deschis publicului larg, astfel că participanții pot fi atât sportivi legitimați cât și cicliști amatori, pentru fiecare în parte existând categorii prestabilite și șanse egale pentru câștigarea premiilor oferite de sponsori și organizatori. Ziua se va încheia cu o petrecere câmpenească, din programul căreia nu vor lipsi târgul de produse tradiționale, dansurile populare, concertele și focul de tabară. Scopul evenimentului este de a celebra prin sport o zi cu semnificație majoră pentru moștenirea istorică și culturală a României și de a promova deopotrivă comunitățile locale, obiectivele turistice și peisajele pitorești din vecinătatea Domeniului Regal Săvârșin.

Organizarea unui maraton de ciclism care să parcurgă, cum o făceau trăsurile regale, “Drumul Regelui” către Țara Moților, reprezintă un mod inedit de a călători, preț de o zi, în trecutul istoric al României.

Organizatori: Asociaţia Culturală Intuition Events, CJA, CCJA

Details

Date:
mai 11, 2019
Time:
12:00 am
Event Category:
Top