Maratonul Montan Rafael, Codlea, județul Brașov
Ieee! Am absolvit cei 7 ani de acasă și iată-ne că atingem cea de-a 8-a ediție a Maratonului nostru, așa că, dragilor, ne dăm întâlnire sâmbătă, 22 octombrie, în Maialul Codlei. Abia așteptăm. Vom avea tradiționalele curse de 5 (promiteeeeem!) km, 10 km, semimaraton și maraton. De asemenea, nu-i vom uita nici pe copii. Dacă anul trecut, din cauza pandemiei, am fost un pic prin vecini, de data aceasta vom pregăti Maialul de sărbătoare. E vorbit: nu va ploua!
Un traseu cu sălbatice frumuseți ale naturii îi va fascina pe alergători și le va reda energia consumată în timpul asprului urcuș. Poteci înguste de munte, poienițe luminoase, misterioase păduri, locuri călcate de teutoni și de localnici, vizitate uneori de curioși turiști aflați în căutarea Cetății Negre sau umblând hai-hui pe căi de munte, toate acestea se vor descoperi sportivilor înscriși la cursele sportive organizate de Fundația Rafael la cel de-al doilea Maraton deschis atât profesioniștilor, cât și amatorilor din întrega țara.
Locul de start se află în Codlea (la 15 minute de mers cu mașina din orașul Brașov), în zona Maial. Pentru a ajunge în Maial din Codlea, de pe strada Lungă se merge la stânga pe strada Horia, apoi la dreapta pe Al. Ioan Cuza, în continuare pe 9 Mai, stânga pe Libertăţii, Garoafelor (stânga) şi la dreapta pe Iosif Comănescu, până în Maial.
În ziua de 16 octombrie 2021 vom avea, așadar, următoarele curse:
– cursa de 5 km, cu startul din Maial, la ora 9.30,
– cursa de 12 km, pe traseul Maial-Lacul 2-Maial, cu startul la ora: 10,
– cursa de 21 de km, pe traseul Maial-Lacul 2-Carieră Holbav-Holbav spatele Măgurii-Cetatea Neagră-Maial, cu startul la ora 8.30,
– cursa de 42 de km, pe traseul Maial-Lacul 2-Carieră Holbav-“La Vasile”-Gater Holbav-“La Dan”-“La Cruce”-Valea Bârnii-Dealul Bârnii-Cetatea Neagră-Vârful Măgura-Maial, cu startul la ora 8. Cei care vor ajunge la punctul de control de la Dealul Bârnii după ora 14.30 vor fi opriți și vor ieși din concurs.
– cursa virtuală, care se va între ora 5 dimineața,16 octombrie și 5 dimineața, 17 octombrie, alergătorii alegându-și singuri la ce oră aleargă în acest interval, traseul și distanța. Fiecare alergător va trimite către organizator link-ul cu cursa înregistrată cu o aplicație de alergare, foto cu ecranul telefonului/ceasului, din care să reiasă distanța parcursă și diferența de nivel și o fotografie cu el, în care să se vadă și numărul de concurs.
Dacă, din motive care țin de o posibilă dinamică sumbră a pandemiei, unele curse nu se vor putea ține fizic, competitorii vor fi înscriși la cursa virtuală, dar vom reveni atunci, dacă va fi cazul, cu detalii.
De asemenea, tot în data de 16 octombrie, vom mai avea 3 curse pentru copii:
– cursa de 100 de m, pentru preșcolari, în Maial, cu startul de la ora 15,
– cursa de 300 de m, pentru școlarii mici (clasele I-IV), în Maial, cu startul de la ora, 15.20,
– cursa de 600 de m, pentru școlarii mari (clasele V-VIII), în Maial, cu startul de la ora 15.40.
Contribuția celor care participă la cursele copiilor este de 10 lei, nefiind obligatorie.
Organizator: Fundația Rafael.