Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Magic Delta Fest, Sfântu Gheorghe, Delta Dunării

august 12, 2014 @ 12:00 am - august 15, 2014 @ 12:00 am

Magic Delta Fest, un festival dobrogean, multi-etnic, născut din dragoste şi grijă  pentru natură, îmbină cu succes peisajul mirific al Deltei Dunării, dansul şi muzica într-un cadru special: Sfântu Gheorghe, un loc magic unde Dunărea întâlneşte Marea Neagră, un loc în afara timpului şi a graniţelor, şi probabil unicul pitoresc şi neconvenţional.

În cadrul acestei prime ediţii şi timp de 4 zile, artiştii, turiştii şi localnicii vor beneficia de o ambianţă rustică, atât culinară cât şi artistică, puse în evidenţă de organizatori prin specialităţile zonei, cât şi filme proiectate în scopul sensibilizării Deltei Dunării.

Seara, de la orele 20:30 în faţa scenei, publicul se va putea delecta şi distra cu trupe autentice, lipoveni, haholi, greci, români, a căror prezentare nu ar fi necesară, talentul şi pasiunea pentru arta lor dovedind-o din plin.

In perioada 12-15 august, trupe şi artişti de renume vor coborî magia muzicii şi a dansului în Delta Dunării într-o ambiantă multicoloră, de la muzica populară ucraineană, grecească şi românească, pînă la muzica pop, folk sau internaţională.

Anul acesta, vor urca pe scenă ansamblurile « Delfin », « Ciornaia More » şi formaţia « Delfin’90 » din Sfântu Gheorghe, ansamblul Elen « Odyssea », reprezentând tineretul Elen din Tulcea, grupul vocal “Draguţa – Siliştea » din Turcoaia şi « Adamos Band » din Iaşi.

Soliştii Mary, Otilia şi Walter Ghicolescu vor încânta publicul adunat în piaţa centrală a localităţii Sfântu Gheorghe.

Invitaţii speciali, trupa TAXI, prima oară în turneu în Delta Dunării, vor încheia Ediţia I a festivalului, care işi va coborî cortina într-un joc de muzică şi focuri de artificii.

Magic Delta Fest este un eveniment complex, gândit astfel încât să ofere tuturor participanţilor activităţi diverse şi distracţie fără a periclita cadrul natural. Astfel promovarea zonei turistice, ecoturismul Deltei, ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural precum şi perpetuarea tradiţiilor autentice sunt cap de listă în ceea ce privesc obiectivele acestui festival.

Festivalul este organizat de Pensiunea Magic Delta şi Casa Alb Albastră, din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Asociaţia Litoral – Delta Dunării.

Standurile cu specialităţi pescăreşti, grătare şi băuturi vor fi deschise de Luni 11.08.2014 pînă Sîmbătă 16.08.2014 (12:00 – 24:00)

Detalii

Începe:
august 12, 2014 @ 12:00 am
Se termină:
august 15, 2014 @ 12:00 am
Categorie Eveniment:
Top