Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Junii Brașovului-Sărbătoarea Junilor și a Primăverii 2023

aprilie 21, 2023 @ 12:00 am - aprilie 23, 2023 @ 12:00 am

Junii Brașovului-Sărbătoarea Junilor și a Primăverii 2023

 

Vineri,  Brașovenii și turiștii sunt așteptați la evenimentul premergător cobărârii Junilor în Cetate, numit „Aruncatu-n țol”.

Evenimentul spectaculos va avea loc vineri, de la ora 17.00, în Piaţa Unirii (Prund), unde Junii Tineri sunt aruncaţi spre cer cu ajutorul unei cergi.

În Vinerea Luminată, Junii Tineri se adună în Piaţa Unirii, unde vor cânta Troparul Învierii la Crucea Căpitanului Ilie Birt.

După aceea, vor merge în centrul pieţei, unde vor juca hora Junilor şi vor îndeplini străvechiul ritual al aruncării buzduganului, în faţa Bisericii Sfântul Nicolae.

După ce ultimul june a aruncat buzduganul, vătaful și armaşii vor oferi bărbaţilor din public posibilitatea de a arunca buzduganul.

Mai intâi aruncă bărbaţii din comitetele Junilor, apoi junii din public, apoi oricare dintre bărbaţii prezenti care doresc să încerce.

După ce au aruncat buzduganul toţi bărbaţii care au dorit să participe la această încercare, junii aduc ţolul în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri vor fi aruncaţi de câte trei ori, spre cer.

Sunt aruncaţi în ţol toţi junii care alcătuiesc grupul Junilor Tineri, fiind un ritualul vechi, de confirmare şi de inițiere în ceata de feciori.

Parada Junilor începe Duminică, 1 Mai de la ora 11.00 şi va urma obişnuitul traseu Piaţa Unirii – Str. Constantin Brâncoveanu – Str. George Bariţiu, Str. Mureşenilor – Bd. Eroilor – Str. Republicii – Piaţa Sfatului – Str. Apollonia Hirscher – Str. Poarta Schei – Str. Prundului – Piaţa Unirii – Pietrele lui Solomon.

Braşovenii care nu vor însoţi junii în maialurile de la Pietrele lui Solomon pot rămâne în Piaţa Sfatului, pentru a urmări spectacolul folcloric oferit de comunităţile Braşovului (românească, elenă, maghiară, germană, rromă).

Ora 11:00 – Coborârea Junilor, accesul auto pe traseul de coborâre va fi închis în funcţie de această paradă: Piaţa Unirii – str. Constantin Brâncoveanu – str. George Bariţiu – str. Mureşenilor – Bulevardul Eroilor – str.Poarta Schei – str.Prundului – str. Pe Tocile – Pietrele lui Solomon.

Șapte cete de juni, fiecare cu costumul și cu obiceiurile proprii străbat an de an în dimineața din Duminica Tomii, străzile Brașovului, din Schei pâna în centrul istoric. Junii Tineri, Junii Bătrâni, Curcanii, Dorobanții, Brașovechenii, Roșiorii și Albiorii defilează în sunet de fanfară, din Piața Prundului și Biserica Sfântul Nicolae spre centrul orașului, îndreptandu-se în final spre platoul de la Pietrele lui Solomon.

Odată ajunși la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moși strămoși, la mesele lor, care altădată erau niște ridicături de pământ, dar azi s-au așezat peste ele mese de lemn și metal. Petrecerea începe prin ieșirea la horă și aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta etc., fiind invitate la joc și fetele.

O dată cu ora stabilită pentru închierea manifestării, grupurile de juni se încolonează în ordinea stabilită și știută și se îndreaptă spre Piața Unirii unde fiecare grup cântă pentru ultima dată „Hristos A Inviat” și apoi grupurile de juni se despart luând astfel sfârșit defilarea călare a junilor.

Mai multe despre semnificația sărbătorii, citiți aici

Details

Start:
aprilie 21, 2023 @ 12:00 am
End:
aprilie 23, 2023 @ 12:00 am
Event Category:
Top