Info-evenimentul, denumit de organizatori “Criteriul primei zăpezi”, se alfă la ediţia a II-a şi va avea loc în perioada 25-29 noiembrie 2013, în Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov şi Poiana Braşov.
Scopul evenimentului este promovarea turismului activ, a vacanţelor legate de sporturile de iarnă în cele două destinaţii.
După succesul de anul trecut, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, iniţiator al acestui proiect, a extins aria evenimentului, prin parteneriat cu asociaţia similară din Braşov, de la trei zile şi trei staţiuni prahovene, la şase staţiuni montane, cele mai importante la nivel naţional pentru sporturile de iarnă.
Sunt aşteptaţi jurnalişti şi touroperatori din ţară şi străinătate Franţa, Germania, Rusia,Ucraina, Moldova şi România.
Programul complex al evenimentului cuprinde:
1. Bursa de turism, găzduită de Primăria şi Casino Sinaia în ziua de 26 noiembrie, în cadrul căreia se aşteaptă participarea a peste 300 de specialişti cu scopul incheierii contracteIor dintre operatori şi agenţiile de turism pentru anul 2014;
2. Sesiunea de conferinţe pe teme de turism activ ale celor două destinaţii de top, care se va desfăşura în paralel cu bursa;
3. Infotripul de 5 zile, în care peste 100 de specialişti invitaţi vor vizita infrastructura de schi şi turism activ, unităţile de cazare şi alimentaţie, centrele de agrement;
4. Gala turismului prahovean şi Gala turismului brasovean, seri festive în care vor fi premiaţi operatorii de succes ai ultimului sezon.
“Cu această ocazie, va fi lansată şi noutatea sezonului: produsul turistic vedetă „Learn to ski in Romania”. Vom arăta că România poate fi o destinaţie extrem de competitivă pentru cei care debutează în sporturile de iarnă, datorită unei infrastructuri îmbunătăţite, a preţurilor mici pentru monitori şi a distracţiei ieftine” au declarat Adrian Voican şi Christian Macedonschi, organizatorii evenimentului.
Evenimentul este susţinut de Ministerul Economiei, Autoritatea Naţională pentru Turism, ANAT, autorităţi locale şi antreprenori din domeniul turismului din cele sase staţiuni vizate.
Infotripul face parte din caravana „Vacanţă în ţara mea” a Federaţiei Asociaţiilor pentru Promovarea Turismului din România.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT Prahova) este un parteneriat public-privat înfiinţat în 2008 la iniţiativa ANAT, alături de alţi şase membri importanţi din Judeţul Prahova. Misiunea organizaţiei este dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din zona turistică Prahova, atât în ţară cât şi în străinatate.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov (APDT Braşov), fondată în anul 2006 de către Consiliul Judeţean, membru fondator principal, reprezintă un proiect de dezvoltare locală creat într-un parteneriat public-privat, şi are drept scop promovarea unitară a obiectivelor turistice reprezentative ale judeţului Braşov pe plan naţional şi internaţional.
Ambele organizatii funcţioneaza sub egida FAPT – Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Promovare Turistică din România.
Persoana de contact : Anda Baciu, Secretar General APDT Prahova, 0756.604.230, office@asociatiaturismprahova.ro.