Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Festivalul Ziua Celor O Mie de Fete Secuiene, Şumuleu

iulie 2, 2022 @ 12:00 am

 Festivalul „Ziua Celor O Mie de Fete Secuiene”, Şumuleu Ciuc, județul Harghita

 

În fiecare an, evenimentul începe cu celebrarea unei slujbe în cinstea participanţilor la „Ziua Celor O Mie de Fete Secuiene”, după care participanţii urcă în şaua dintre Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare, unde are loc o adevărată paradă a porturilor şi obiceiurilor populare, prezentată de tinerii din zonă.

Ziua celor o mie de fete secuience, organizată în prima sâmbătă a lunii iulie în Miercurea Ciuc, este sărbătoarea muzicii, a dansului şi a portului popular secuiesc, care oferă un prilej de a prezenta, păstra şi populariza valorile artei şi portului popular secuiesc.

Programul festiv, pe lângă această prezentare cuprinde mai multe activităţi pentru tineretul participant, printre care şi o cursă hipică pentru amatori îmbrăcaţi în straie populare, premiul cel mare fiind un mânz.

Primul festival a avut loc în 1931 la Şumuleu, cu un succes remarcabil, şi de atunci se ţine acest festival al portului popular, al cântecului, muzicii şi dansurilor populare. În fiecare an o altă zonă folclorică îşi prezintă portul, obiceiurile, dansurile. Ca şi multe alte evenimente similare, care nu au putut fi înglobate în sistemul ideologic comunist, şi aceasta a fost interzisă în perioada dictaturii. În 1990 s-au găsit mulţi, care să sprijine continuarea tradiţiei,  păstrându-şi obiectivul său original de a conserva tradiţiile populare.

De atunci, în fiecare vară în şaua dintre Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare se organizează festivalul „Ziua Celor O Mie de Fete Secuience”. Anual vin din ce în ce mai mulţi participanţi, atraşi nu numai de frumuseţea evenimentelor, dar şi de atmosfera specială, care se culminează cu seara de dansuri populare la lumina focului de tabără.

PROGRAM

Defilare

08.30–09.00– Adunare la punctele de întâlnire din oraş (str. Braşovului, str. Leliceni, str. Lunca Mare), defilare spre Piaţa Libertăţii.

Piaţa Libertăţii 

09.30–10.00 – Deschiderea evenimentului, dans comun  

Biserica Franciscană din Şumuleu Ciuc

11.00 – Oficierea slujbei religioase

Şaua dintre Munţii Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare

10.00–18.00 – Târg meşteşugăresc

13.00 – Discursuri festive de deschidere – Altarul „Hármashalom”

13.30 – Spectacolul oferit de ansamblurile de dans popular – partea I.

15.00 – Spectacolul Ansamblului National Secuiesc Harghita

15.40 – Dansul comun al tuturor participanţilor

16.10 – Portul celor o mie de fete secuiene – fotografie comună cu fetele în port secuiesc

16.40 – Spectacolul oferit de ansamblurile de dans popular – partea II.

17.10 – Stabilirea autenticităţii portului popular premierea localităţii cu cei mai mulţi participanţi

17.40 – Spectacolul oferit de ansamblurile de dans popular – partea III.

 

Organizator: Fundaţia Zilei Celor O Mie de Fete Secuiene.

Detalii

Dată:
iulie 2, 2022
Oră:
12:00 am
Categorie Eveniment:
Top