Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Festivalul Verzei, Milişăuţi, Suceava

septembrie 8, 2022 @ 12:00 am

Festivalul Verzei, Milişăuţi, Suceava

 

În perioada 8  septembrie 2022, Primăria oraşului Milişăuţi organizează alături de Consiliul Judeţean Suceava, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Verzei.

Festivalul Verzei se desfășoară în orașul Milișăuți și are ca scop principal promovarea turismului rural și valorificarea tradițiilor existente în această zonă în cultivarea și conservarea verzei, dar și a produselor gastronomice specifice. Murăturile pentru iarnă se produc aici în cantități foarte mari (peste 500 tone anual, preponderent varză și castraveți) și cu gusturi aparte, obținute în special și ca urmare a faptului că în procesul de conservare se utilizează saramura procurată din salina Cacica. Un rol important în procesul de preparare a murăturilor îl au şi butoaiele gigantice, de două, de patru tone sau chiar mai mult, confecţionate din brad sau din stejar și depozitate timp îndelungat în iazuri speciale. 

Defășurat în zi de mare sărbătoare pentru creștini, în ziua sărbătorii ”Nașterea Maicii Domnului” – 8 septembrie, festivalul transformă localitatea prin intermediul expozițiilor de legume proaspete, conserve și murături, produse gastronomice din varză (evidențiate fiind sărmăluțele cu urdă, crupe sau carne), concursurilor cu diferite tematici, reprezentative fiind concursurile ”Cea mai mare varză” și ”Cele mai frumoase recolte”.

Ediţia de anul acesta a festivalul reuneşte expoziții de legume proaspete, conserve și murături, produse gastronomice din varză, concursuri cu diferite tematici, dar și nelipsitele spectacole artistice și folclorice, susținute de Ansamblul Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu” din Suceava, de grupurile folclorice, ansamblurile și interpreții de muzică populară din județ.

Details

Date:
septembrie 8, 2022
Time:
12:00 am
Event Category:
Top