Festivalul Scrumbiei, Sulina
Primăria orașului Sulina și Casa de Cultură Sulina organizează la Sulina în data de 26 mai 2019, ediția III a „Festivalului scrumbiei“.
*Sulina, locul unde Dunărea își cunoaște Marea !
Sărbătoarea are ca scop realizarea unei întâlniri a locuitorilor cu muzica, dansul și gastronomia tradițională, reunite într-un cadru organizat, principalul sărbătorit fiind scrumbia de Dunăre, cea a cărei sosire marchează primăvara în fiecare an.
Programul acestei manifestări cuprinde în deschidere o slujbă religioasă, după care scena sărbătorii găzduiește evoluția mai multor grupuri de dansatori și interpreți vocali.
26 Mai, dăm startul celui mai apreciat maraton culinar, descoperim, degustăm și cunoaștem secretul peștelui preparat în inima Deltei. Aventură, plimbări cu barca, păduri de nisip, pescari, nuferi, cai sălbatici, natură, reprezintă condimentele aventurii deltaice
Festivalul își propune păstrarea și punerea în valoare a gastronomiei pe bază de rețete tradiționale deltaice; promovarea potențialului turistic din Delta Dunării; conservarea și valorificarea tradițiilor minorităților din zona Deltei Dunării, zona fiind renumită prin numărul impresionant de etnii ce coabitează de secole în acest spațiu.
La acest eveniment vor participa ansambluri artistice și echipe de bucătari din localitățile Deltei Dunării.
Fiecare dintre aceste formații au în componență artiști amatori, dar și bucătari cu experiență ce bucură asistența auditiv, vizual și… olfactiv cu programele prezentate pe scena sărbătorii și produsele cu specific tradițional oferite publicului spre degustare. Acesta este momentul în care grătarele de scrumbie sfârâie, iar fumul îmbietor gâdilă nările participanților, stârnind poftele ce vor fi satisfăcute de oferta gastronomică expusă pe standurile de prezentare.
Locație
Faleza orașului Sulina, în fața sediului Secției Căi Navigabile Sulina.