Festivalul Nopții de Sânziene, Borșa
„Festivalul Nopţi de Sânziene”, Orașul Borşa, județul Maramureș
De peste 20 de ani în ziua de 24 iunie în orașul Borșa din județul Maramureș se desfășoară Festivalul Interjudețean „NOPȚI DE SÂNZÂIENE”.
Se spune că Sânzienele sunt nişte zâne care trăiesc pe câmpurile cu flori, fiind protectoarele naturii şi ale dragostei. De aceea, aceasta este ultima zi, şi cea mai bună, pentru culegerea plantelor vindecătoare.
În ziua de Sânziene, fetele culeg flori ce poartă acest nume şi împletesc din ele cununi pe care le aruncă pe acoperişul casei, ca să afle cand se vor mărita. Se mai spune că cei care poartă aceste cununi pe cap, vor fi feriţi de boli şi de necaz.
In Borşa, festivalul debutează cu un alai, o prezentare a portului popular, după care pe scena din incinta Casei de Cultură Borşa, formații folclorice din Maramureș și județele învecinate prezintă spectacole.
În seara zilei de 24 iunie a fiecărui an, feciorii și copiii, dar și fetele învârt deasupra capului făclii. Făclia este făcută cu câteva zile înainte, dintr-un par uscat care se crapă în 4 și în mijlocul parului se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi într-un coș făcut tot din coajă de molid. Pentru a se aprinde repede se pun surcele uscate și câlți.
În Borșa, serbările debutează în jurul orei 13 cu o paradă a portului popular, urmată de reprezentații folclorice pe scena din centrul orașului. Seara, flăcăi purtând torțe aprinse și tinere cu buchete de sânziene se îndreaptă în alai spre un loc, special amenajat, unde vor avea loc ritualuri interesante dedicate Sânzienelor.
„Ziua Universală a IEI”
De asemenea, pe data de 24 iunie, sărbătorim împreună „Ziua Universală a IEI”. IA este matricea noastră culturală, un simbol al identității și creativității spațiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.
Bluza românească poate deveni un brand de țară recunoscut la nivel internațional dacă vom reuși să promovăm împreună tradiția noastră moștenită din timpuri imemoriale.
Pentru a sărbători „Ziua Universală a Iei”, alături de alte zeci de localități din lume, Primăria Orașului Borșa, prin intermediul Serviciului de Cultură și al Consiliului Local Borșa, invită atât tinerii cât și bătrânii care mai au acasă o cămașă populară, bărbați sau femei, să îmbrace ia și să participe la „Parada Portului Popular”, paradă cunoscută sub denumirea de „MĂ PORT TRADIȚIONAL” din cadrul Festivalului „Nopți de Sânziene”. Va fi o formă de sensibilizare a oamenilor cu privire la mesajul pe care îl poate transmite cultura populară prin valorile sale materiale.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment se va sărbători și „Festivalul Luminii”, cu foc de tabară, lansare de lampioane și aprindere de gulguțe.
Invitați speciali la acest eveniment sunt: formația TRAFFIC STRINGS – concert operă și formația DIRECȚIA 5.
Decorul scenei și al parcului din zona primăriei va fi unul deosebit, cu elemente tradiționale specifice evenimentului.
De Sanziene, flacai calare care poarta torte aprinse, si tinere cu buchete de sanziene se indreapta in alai spre un lac de la iesirea din oras. Aici au loc ritualuri dedicate sarbatorii de Sanziene.
Acest festival se organizeaza la Borsa de peste 20 de ani si debuteaza cu un alai si o prezentare a portului popular. Apoi au loc concerte si dansuri traditionale romanesti, sustinute de ansambluri folclorice si cantareti cunoscuti.
Ce sunt Sanzaienele
Legenda spune ca Sanzienele sunt fete frumoase care traiesc in paduri si care dau puteri deosebite florilor, care devin plante de leac, potrivite pentru orice boala. Se spune ca in Noaptea de Sanziene umbla pe pamant si impart rod holdelor, femeilor casatorite, pasarilor si animalelor. Vindeca bolnavii si apara culturile de grindina. Daca nu sunt cinstite cum se cuvine, Sanzienele ii pedepsesc pe femei si barbati deopotriva.
La sat, sarbatoarea de Sanziene este o ocazie de intalnire pentru intreaga comunitate, in special pentru tineri, fiind considerata o sarbatoare a dragostei.
Organizator/Parteneri: Primăria Orașului Borșa