Festivalul este organizat de Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local și se află sub egida Uniunii Epigramiștilor din România. Lucian Perța, inițiatorul festivalului, considerat de specialiști drept cel mai mare parodist român, coordonează și această ediție și este și președinte al juriului.
– Era vai de mine, acum e vai de noi – 2 epigrame
– Cioc – 2 epigrame (cuvântul trebuie să apară obligatoriu în catrene, se admite și forma articulată, singural și plural)
Lucrările vor fi trimise în trei exemplare cu motto și plic închis, în care se va arăta identitatea, adresa și datele de contact, până cel târziu în data de 7 aprilie 2017, pe adresa: Muzeul de Istorie și Etnografie, str. Libertății, nr. 7 Vișeu de Sus, județul Maramureș, cod 435700, cu specificația: „Pentru concursul de epigrame”.
La concurs pot participa epigramiști de pretutindeni, membri sau nu ai Uniunii Epigramiștilor Români, cu excepția epigramiștilor vișeuani.
Concurs de parodie
Concurenții vor pritoci o parodie la următoarea poezie:
Spre primăvară
de Șt. O. Iosif
Vor înflori curând
Pe coastă merii,
Și va suna curând
Ceasu-nvierii.
Schimba-va bruma grea
În strop de rouă,
Ca să răsfrângă-n ea
O lume nouă:
Un cer așa senin
Cum nu mai fuse –
Uita-vei orice chin
Din zile-apuse…
– Un flutur dă ocol
Cătând o floare,
Dar bate-așa domol
Din aripi…moare…
De ce te prind fioriă
Ce gând te paște ă
– Vezi tu, e trist să mori
Când tot renaște !…
„Pentru o mai eficientă valorificare, vă rugăm să redactați și să trimiteți parodia pe aceeași pagină cu poezia (stânga-poezia, dreapta-parodia). Și parodia va fi trimisă în trei exemplare, cu motto, la adresa menționată, până la data de 7 aprilie 2017”, precizează organizatorii.
III. Concurs de volum, inclusiv antologii
Pot participa volumele de umor (epigrame, fabule, proză scurtă, parodii etc.), tipărite în perioada aprilie 2016-martie 2017.
Lucrările vor fi trimise în două exemplare până cel târziu în data de 31 martie 2017 pe adresa menționată, cu specificația: „Pentru concursul de volum”. Lucrările destinate concursului nu se restituie, ele intrând în fondul de carte al Centrului Cultural-Social.
Concurenții pot participa la toate secțiunile concursului, fără restricții!
Laureații vor fi anunțați telefonic sau prin e-mail în timp util. Cheltuielile de cazare pentru aceștia vor fi suportate de către organizatori.
În cadrul festivalului vor fi organizate și diverse manifestări complementare concursului propriu-zis: recitaluri umoristice, turniruri epigramatice, lansări de carte și reviste, etc
Informații suplimentare se pot obține la telefoanele: 0741099253 – Perța Lucian, 0745631787 – Iuliu Copândean.
Directorul festivalului este Anuța Pop, iar președintele juriului Lucian Perța.