Festivalul Narciselor, Vlăhiţa, judeţul Harghita.
Ediția a XXXXIV -a
* ”Festivalul Narciselor”, care se organizează anual, în luna mai sau iunie, începând din anul 1975.
În orașul Vlăhița este organizat, în apropierea Poienii Fâneața Iazului, în luna mai, Festivalul Narciselor.
Pe versanții sudici ai Harghitei, pe fânețele cu sol umed (localnicii le numesc iazuri) din apropierea orașului, în fiecare primavară poienile de narcise transformă peisajul intr-o mare albă de flori. Festivalul este un prilej de cunoaștere a tinerilor din satele învecinate, toți întrecându-se în joc și hora, de seara până dimineața.
Îmbracați în port popular, ei se îndreaptă în mireasma parfumată ce se împrăștie în toată zona, spre poiană, spre sărbatoarea tinereții și a prieteniei. Festivalul reprezintă ocazia excelentă pentru a trece în revistă obiceiurile dansului, cântecului, portului popular din zonă, acestea păstrându-se aproape neschimbate, ducând mai departe identitatea culturală și tradiția acestor meleaguri.
Oricine este bine primit la această sărbătoare atâta vreme cât știe să respecte și să protejeze ce este al naturii și nu al omului.