Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Festivalul Internațional de Folclor “Călușul Românesc”, Caracal

iunie 12, 2022 @ 12:00 am

Festialul Internațional de Folclor “Călușul Românesc”, Caracal, județul Olt

 

În fiecare an, în săptămâna Rusaliilor, la Caracal, în inima câmpiei Romanaţiului se desfăşoară Festivalul Internaţional de Folclor „Căluşul Românesc”, ajuns la cea de-a 49–a ediţie.
Astfel, Câmpia Romanţiului din Caracal, devine vreme de câteva zile capitala căluşului românesc, obiceiul căluşului fiind inclus de către UNESCO, pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii. Este locul de întâlnire pentru căluşarii din Oltenia şi Muntenia, căluşerii din Banat şi Transilvania, căiuţii din Moldova, ansambluri folclorice reprezentative din ţară şi din străinătate, având ca obiectiv punerea în valoare, păstrarea și promovarea obiceiurilor străbune.
Totodată, creează oprotunitatea punerii în evidenţă a portului popular şi încurajează păstrarea şi transmiterea acestuia cât mai aproape de autentic precum şi a dezvoltării participării internaţionale prin invitarea şi promovarea unor valori imateriale a unor ansambluri similare, din alte ţări, incluse în patrimoniul UNESCO.

Organizatori: Autoritatea Națională pentru Turism, Prmăria Municipiului Caracal prin Centrul Cultural Municipal

Details

Date:
iunie 12, 2022
Time:
12:00 am
Event Category:
Top