Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice
Ediția a XIII-a,
16-18 SEPTEMBRIE 2022
Proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 16 – 18 septembrie 2022, cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice (FIMM 13).
Pe parcursul celor trei zile, programul festivalului va cuprinde expoziții interactive de muzică mecanică, simpozion, workshop pentru specialiști, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație, proiecții videomapping etc…
Ne vom bucura, și la această ediție, de o participare prestigioasă din țări, precum: Franța, Germania, Cehia, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova și România.
Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice va reuni flașnetari, colecționari, cercetători, muzeografi și iubitori de muzică mecanică, facilitând interacțiunea dintre profesioniștii participanți la eveniment și publicul iubitor al fenomenului cultural propus.
Prin conceperea și dezvoltarea acestui proiect, ajuns la ediția a 13-a, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din Iași se numără printre puținii organizatori ai acestui gen de spectacol din Europa.
Evenimentele din cadrul festivalului ( FIMM13) vor putea fi urmărite pe paginile web www.fimm.ro; www.palatulculturii.ro, precum și pe rețelele de socializare la adresele:
https://www.facebook.com/festivalulmuziciimecanice/ https://www.facebook.com/muzeulstiinteiStefanProcopiu/ https://www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi/
Informații suplimentare și de ultimă oră sunt afișate constant pe pagina web a evenimentului. www.fimm.ro, precum și pe paginile de socializare ale evenimentului și ale instituției organizatoare.