Festivalul de film documentar “FARAD”, Arad
Festivalul internațional de film documentar fARAD dedică cea de-a noua ediție documentarului de investigație, cu 11 filme venite de la marile festivaluri internaționale, majoritatea prezentate în premieră în România. Proiecțiilor principale derulate între 7-11 septembrie la Cinema Arta din Arad li se adăugă două proiecții speciale la Timișoara, în 7 și 9 septembrie, organizate în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara și găzduite de Grădina Institutului.
“Tributul adus în acest an la fARAD documentarului de investigație”, notează directorul artistic Dimitris Kerkinos, „dorește să marcheze importanța în creștere a genului, scoțând în evidență teme fierbinți abordate, dar și formule narative și propunerile estetice îndrăznețe. Filmele selectate explorează deopotrivă povești personale și subiecte de importanță socială sau politică, de la dispariția unui star rock al anilor ’70 (În căutarea lui Sugar Man, care deschide ediția din acest an cu o proiecție aniversară), la relația secretă de o viață a două femei care s-au cunoscut într-un lagăr de concentrare (Nelly & Nadine), de la misteriosul Norberto Otero care a lansat o transmisiune paralelă a aselenizării (Canal 54) la enigmaticul regizor cult uruguayan Manuel Lamas (Direct pe video); de la reconstruirea tragicului destin și a luptei de supraviețuire a unui prizonier de război tătar în gulagul sovietic (Cu fața spre soare), la descoperirea de către un evreu canadian a adevăratelor intenții din spatele unui program de împădurire în Israel (Copacul meu) sau a relațiilor complexe dintre loc, comunitate și identitate care ies la iveală din memoriile locuitorilor unei clădiri pariziene supraviețuitori ai războiului (Str. Saint-Maur nr. 209). Alte titluri depășesc tradiționalele investigații jurnalistice, ‘dramatizând’ procesul investigativ: Pentru un pumn de cartofi prăjiți îl urmărește pe inspectorul de poliție Lemoine în rezolvarea unei crime în Bruxelles, în timp ce în Cârtița un bărbat de 83 de ani se infiltrează într-un azil de bătrâni. Nu în ultimul rând, documentarele explorează însuși mediul cinematografic în căutarea adevărului: în Trei minute – o prelungire, examinarea minuțioasă a unei pelicule recuperate de doar trei minute scoate la iveală poveștile ascunse ale unei comunități evreiești înainte de deportarea către lagărele de concentrare, iar Groapa numărul doi combină mărturiile verbale cu imagini ale locurilor unui masacru din timpul războiului din Iugoslavia, într-o încercare curajoasă de a aduce la lumină crime de război ascunse.”
Proiecțiile vor fi însoțite de sesiuni Q&A cu invitații speciali fARAD 9, regizorii Magnus Gertten (Suedia), Ognjen Glavonić (Serbia) și Ruth Zylberman (Franța).
Evenimentele offline fARAD 9 vor fi completate de o discuție online, sub forma unui nou „Salon Insula 42” dedicat documentarului de investigație, programat sâmbătă, 10 septembrie, ora 15:30. Invitații întâlnirii vor fi directorul artistic fARAD Dimitris Kerkinos și regizorul Magnus Gertten (Nelly & Nadine), în dialog cu Corina Șuteu, președinte fARAD și inițiatorul și moderatorul seriei de conversații Saloanele Insula 42, și Mihai Chirilov, consultant programare fARAD și director artistic TIFF/Making Waves.
Programulul evenimentelor publice este detaliat mai jos. Acestora li se adaugă Laboratorul fARAD dedicat tinerilor documentariști revine, care revine pentru cea de-a șaptea ediție la Arad, în formatul care l-a consacrat.