Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Eveniment Cazinoul Constanţa

august 1, 2014 @ 12:00 am - august 10, 2014 @ 12:00 am

Cazinoul din Constanța este o clădire-simbol de valoare arhitecturală și urbanistică excepțională care, în ciuda notorietății sale, a devenit o prezență tot mai fantomatică. Timp de zece zile, vom readuce clădirea Cazinoului pe scena culturală actuală. Pe timp de zi, Cazinoul va fi deschis pentru vizitare și va propune ateliere și activități vizitatorilor de toate vârstele. Serile vor fi dedicate concertelor de jazz, proiecțiilor de film, teatrului, dansului, muzicii clasice și electronice, iar exteriorul clădirii va fi animat de proiecții pe fațadă. Vizitatorii vor avea oportunitatea de a bate la picior spațiul interior al cazinoului, unde îi așteaptă informații despre istoria și, mai ales, poveștile țesute în jurul acestei clădiri-simbol, care le vor fi livrate într-o manieră alternativă prin instalații artistice și materiale informative interactive.

Cine suntem?

CALUP e un proiect de regenerare urbană inițiat de un grup de tineri activi în industriile creative. Grupul reactivează spații în impas din patrimoniul construit prin organizarea de evenimente culturale adaptate istoriei și personalității fiecărui imobil în parte, într-o încercare de a le readuce pe harta culturală a orașului. Fiecare intervenție CALUP funcționează și ca o platformă pentru artiști și designeri, susținând scena culturală autohtonă. Deja au fost incheiate patru asemenea demersuri în clădiri de valoare arhitecturală din București, iar în vara aceasta se pregătește intervenția de cea mai mare amploare, la Cazinoul din Constanța

De e nevoie de tine?

Pentru că vrem să arătăm că există un public larg interesat de clădirea Cazinoului și dacă acesta ar redeveni activ ar fi un punct de atracție pentru localnici, turiști din toată țara și nu numai.

Pentru că atitudinea de a aștepta ca altcineva să facă ceva trebuie schimbată și ca să arătăm cum Cazinoul este prezent în inimile tuturor, nu doar în pozele de vacanță de pe faleză.

Pentru a face un sondaj public despre ce se dorește să se întâmple în Cazinou în viitor.

Și mai ales pentru a strânge fondurile necesare primului pas al intervenției noastre, accesul în siguranță în Cazinou și stoparea degradării clădirii. Acesta presupune, pe scurt, asigurarea zonelor aflate în stare critică, repararea golurilor în pardoseli și acoperiș și rebranșarea la apă și la curent electric a clădirii.

Costul lucrărilor de igienizare și de stopare a degradării actuale se ridică la suma de minim 10.000 euro. Orice contribuție în plus e un gest activ de susținere a inițiativei noastre și ne va ajuta ca evenimentul pe care îl plănuim să fie cât mai strălucitor.

Așadar, orice donație, oricât de mică, reafirmă importanța clădirii Cazinoului și face posibil ca în vara asta să fie vizitat de cât mai multă lume. Chiar dacă nu poți susține proiectul financiar, poți să creşti vizibilitatea trimițând acest link prietenilor tăi.

Details

Start:
august 1, 2014 @ 12:00 am
End:
august 10, 2014 @ 12:00 am
Event Category:
Top