Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Basme, legende si voie buna la Ziua Lacului Vidra

august 25, 2013 @ 12:00 am

Dacă doriţi să petreceţi un week-end în inima Munţilor Lotrului, unde liniştea cu greu poate fi egalată, vă aşteptăm duminică 25 august, ora 16:00, în zona Complex Vile – Lacul Vidra, să descoperiţi lacul şi locurile din zonă, cu un potenţial turistic natural complex, cu un farmec aparte, încărcate de basme şi legende pe care bătrânii satelor le păstrează în memorie şi sunt totdeauna pregătiţi să le împărtăşească cu vizitatorii curioşi.

„Ziua Lacului Vidra„ este un proiect finanţat din fonduri europene care se va desfăşura în aer liber, participarea fiind deschisă tuturor celor care doresc să petreacă puţin timp în mijlocul naturii şi are ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Vidra precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia.

Acesta reprezintă un eveniment autentic contemporan ce clasează în primul plan prezentul, un prezent modern, susţinut de personaje la modă, concerte, artificii, flori, interactivitate pentru copii şi adulţi etc.

Lacul Vidra se află în inima Munţilor Lotrului, la graniţa judeţului Vâlcea cu: Alba, Gorj, Hunedoara şi Sibiu, mai precis în staţiunea Vidra, la 30 km amonte de staţiunea Voineasa. Descoperirea naturii pe acest drum montan oferă vizitatorului prilejul de a cunoaşte una dintre cele mai frumoase zone montane ale ţării. Drumurile înguste prin mijlocul vegetaţiei luxuriante crează senzaţia unei lumi de poveste.

Bogată în activităţi culturale, majoritatea zonelor poartă amprenta specificului tradiţiei locale. Nu e zidire veche, ruină, movilă de pamânt, de care să nu fie legat un cântec, o legendă, un nume de viteaz.

Turiştii şi amatorii de natură care doresc să viziteze o destinaţie pentru drumeţie, refacere, odihnă, aventură sau sport sunt asteptaţi într-o zonă care beneficiază de atracţii formidabile: chei, cascade, peşteri, peste 80 de trasee marcate şi întreţinute, posibilitatea practicării alpinismului, pescuitului şi vânătorii sportive, precum şi numeroase puncte belvedere.

Organizatorul evenimentului este Asociaţia Eco Natura, iar proiectul este finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Pentru informaţii suplimentare:

Nicolae Enache

Asociaţia Eco Natura

Email: office.aen@gmail.com

Tel.: 0723.210.403 

Details

Date:
august 25, 2013
Time:
12:00 am
Event Category:
Top