Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bâlciul de Sfântul Dumitru, Fieni

octombrie 26, 2022 @ 12:00 am

Bâlciul de Sf. Dumitru, Fieni, jud. Dâmbovița

 

Pe vremuri se obişnuia ca de hramul sfintei biserici din localitate, enoriaşii să-şi invite prietenii şi rudele din alte părţi. Cu această ocazie se intindea masă bogată, iar cei veniţi aduceau produse specifice locului de baştină. La plecare primeau şi ei produse specifice subcarpaţilor Munteniei. Era un schimb de produse între gospodarii de la şes şi cei de la munte. Acest obicei s-a trasformat cu timpul în târg de produse tradiţionale.Şi anul acesta, în perioada 25-26 octombrie 2016, se va desfăşura în oraşul Fieni, Târgul de Toamnă. Aveţi posibilitatea de a vă aproviziona cu produse tradiţionale româneşti: brânză, urdă, burduf, pastramă şi carne de oaie, cu legume sau îmbrăcăminte: căciuli, chimire, cojoace etc. La acest târg participă producători locali  şi din alte zone cu tradiţie din ţară.
Bâlciul de Sf. Dumitru care se ține de foarte mulți ani pe meleagurile Fienului, este un moment oportun de a nu pierde contactul cu realitatea.
Tradiționalul încă mai ține piept kitschului. Oierii din Bran, țiganii meșteșugari, zarzavagii de pe Vlasca și bătrânele care se încăpățânează să mai lucreze lână la război, duc o lupta grea cu marfa contemporană. Lanțurile și tiribombele atrag în continuare într-o lume dominată tehnic, oferind senzații de neuitat.
Pe lângă distracțiile oferite, se pot degusta și cumpăra atât delicioasele bucate ale bucătăriei tradiționale românești, cât și variate soiuri de vinuri și de țuică din zonă.

Organizatori: Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria orașului Fieni

Detalii

Dată:
octombrie 26, 2022
Oră:
12:00 am
Categorie Eveniment:
Top