„Adoptă un țăran�? – Petrecere câmpenească, Brașov, județul Brașov
Proiectul „Adoptă un țăran�?, inițiat de către Asociația Creștem România Împreună, își deschide porțile, organizând prima petrecere câmpenească din anul 2016, în Brașov, pe 11 iunie. Într-un decor de basm, printre flori și zumzete, miresme felurite și acorduri românești, organizatorii invită localnicii și turiștii să se delecteze împreună, pe săturate, cu produse proaspete de la țăranii noștri dragi, ce vor pregăti cu multă dragoste bucate alese pentru toți cei ce doresc să își redescopere rădăcinile strămoșești și să se învăluie în binecuvântarea tradițiilor și valorilor autentice românești.
În cadrul programului, vizitatorii se pot bucura de masa bogată, încărcată cu bucate și băuturi naturale, pot sta la povești și se pot odihni pe țoluri, între ghirlande de usturoi și flori de câmp.
Cei îndemânatici sunt invitați să coasă alături de frumoasele doamne ce organizează „Șezătorile la Brașov�? și să asculte povestea semnelor cusute, direct din bogăția sufletească a celor mai pricepute făuritoare de cămăși populare.
Acordurile românești vor bucura participanții cu muzici autentice, special compuse pentru petrecerile românești, de artiști de seamă ai Brașovului.
Tot aici vom afla cum se întreține o gospodărie de subzistență, direct de la un țăran autentic și vom putea asculta poveștile cu tâlc ale celor ce au inițiative similare, dar și ale țăranilor care au obținut eticheta bio.
Organizator/Parteneri: Asociația Creștem România Împreună, Brașov