
Prezentare generala a judetului Constanta. Situat in extremitatea sud-estica a Romaniei, judetul Constanta se invecineaza la nord cu judetul Tulcea, la est, intre Portita si Vama – Veche, este scaldat de Marea Neagra, marginea sudica a judetului este reprezentata de o parte din frontiera de stat a tarii noastre cu Bulgaria, iar spre vest, fluviul Dunarea, care curge pe langa malul inalt dobrogean, desparte judetul Constanta de judetele Ialomita si Braila. Suprafata judetului Constanta este de 7071 km2 si ocupa in acest sens locul 8 intre judetele Romaniei. Din punct de vedere teritorial-administrativ judetul nostru este format din 3 municipii, 8 orase, 54 comune si 178 sate.