Skip to main content
   La aproximativ 12 km de municipiul Braşov, se află staţiunea Poiana Soarelui, aşezată într-un peisaj frumos, la poalele masivului Postăvarul, la altitudinea medie de 1030 m.
   Aerul bogat, bioclimatul temperat tonic, bogat în ultraviolete şi ioni negativi, fac din această aşezare una din cele mai căutate staţiuni de către toate categoriile de vizitatori sau turişti, indiferent de anotimp.
    Pentru că mai toţi iubitorii de turism cunosc deja obiectivele reprezentative şi posibilităţile de agrement care pot face obiectul unei vizite în Poiana Braşov, în acest material vă voi semnala, pentru cei care nu au avut încă posibilitatea să vadă cu proprii ochi, că într-o frumoasă poieniţă, încadrată de un peisaj montan superb, a fost ridicată o biserică de lemn. Mai precis, este vorba despre un nou aşezământ ecleziastic, care poartă numele „Sf. Ioan Botezătorul”, lăcaşul fiind sub tutela Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus.
   Construcţia este din lemn masiv, arhitectural fiind o copie fidelă a bisericilor pe care le întâlnim în Maramureş. Cheltuielile au fost suportate în marea lor majoritate de către S.C. Pimen S.A. Braşov, aducându-şi aportul şi alţi oameni de afaceri din Braşov, cât şi numeroşi credincioşi din Braşov şi Poiana Braşov. Construcţia a fost ridicată de către S.C. Corint S.A. din Alba Iulia, după un proiect conceput de S.C. Manisa Construct S.A. Bucureşti.
   Serviciul divin este asigurat de Mănăstirea Brâncoveanu, care trimite, prin rotaţie, la două săptămâni, câte un călugăr, iar la marile sărbători creştine, slujba este oficiată de unul din preoţii mănăstirii. Turiştii, veniţi în această frumoasă staţiune pentru recreere şi refacere fizică şi mentală, au de acum încolo acest lăcaş de rit ortodox, în care se pot reculege în linişte şi, cu siguranţă, rugile lor sunt „Mai aproape de Dumnezeu”.
Mihai Dănăilă

 

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top