Berea românească de lux care făcea furori

Berea românească de lux care făcea furori în Germania, Austria şi Ungaria.

Cum se îngrămădeau străinii să guste din licoarea magică a Botoşaniului

La berărie se făceau şi se desfăceau lucrurile în România epocii interbelice. Mărci de bere renumite au străbătut timpurile şi încă se caută secretul lor. Una dintre ele, cu o reţetă astăzi dispărută, a fascinat generaţii întregi de băutori, povestitori şi boemi din România, Germania, Ungaria sau Austria. Este vorba de o bere fabricată în Botoşaniul interbelic şi care se servea doar la „Calul Balan“ al Moldovei. Botoşaniul sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX, era un adevărat hub economic al Moldovei. Plin cu târgoveţi, bancheri, negustori şi meştesugari, armeni, evrei şi români târgul ajunsese la o dezvoltare economică care îl plasa în primele patru urbe ale ţării. Pe strada principală, plină de case ridicate de meşteri austrieci sau vienezi la comanda bogaţilor nesgustori evrei sau armeni, se aflau cel puţin începând cu anul 1900, magazine de lux, librării, alimentare cu produse exotice, târguri de maşini( o raritate la acea vreme) şi bineînţeles hoteluri şi restaurante de lux. ”Botoşaniul începutului de secol XX, era foarte prosper. 
Negustorii armeni, evrei sau români, alături de familiile boiereşti de viţă veche care trăiau aici, au ridicat un oraş situat la standarde europene. Şi vorbim aici de clădiri cu arhitectură deosebită, magazine aprovizionate cu produse de lux.”, spune istoricul Gheorghe Median. Totodată oraşul oferea pe bandă rulantă genii şi oameni de cultură de referinţă, precum Mihai Eminescu în secolul al XIX lea, George Enescu, Octav Onicescu, Grigore Antipa sau Nicolae Iorga. Locul de întâlnire favorit atât al boierilor, al negustorilor, ziariştilor dar şi al oamenilor de cultură rămâneau însă restaurantele şi berăriile.

”Cişmea” berea de care s-au îndrăgostit nemţii

O marcă de bere din Botoşani a reuşit însă să devină un brand de lux al târgului. Este vorba despre berea de lux numită simplu ”Cişmea”. Produsă în fabrica de bere cu acelaşi nume, situată la începutul secolului XX pe Calea Naţională a Botoşaniului, berea ”Cişmea” devenise o delicatesă. Cel care îi crease reţeta era un bogat negustor evreu, Leon Spodheim. Umblase mult prin Germania, acolo unde îşi făcuse numeroase legături economice. În patria berii, a studiat mai multe reţete. Acelaşi lucru l-a făcut şi în Austria. A venit înapoi la Botoşani şi împreună cu reţetele locale a făcut o bere de senzaţie. ”Leon Spodheim, a fost un reprezentat de elită al comunităţii evreieşti. Avea multe contacte în străinătate. A reuşit o reţetă deosebită. Bineînţeles i-a păstrat secretul. Se putea spune că era o combinaţie între berea germană, puţin din cea englezească şi care avea bineînţeles şi ceva balcanic. Gustul era atât de deosebit, din câte spun contemporanii, că Spodheim nici nu s-a chinuit să îi găsească un nume pompos. I-a spus simplu, cum se numea şi fabrica ”Cişmea”, povestea într-un interviu din anul 2006, regretatul specialist în istoria Botoşaniului, istoricul Ionel Bejenaru. Se spune că berea ”Cişmea” era atât de bună, încât a făcut înconjurul ţării. Doar numele…nu şi berea. Şi asta fiindcă Leon Spodheim o pregătise doar pentru degustătorii locali şi pentru export. Berea de lux din Botoşani ajungea în cantităţi mari, culmea în patria berii, Germania, Austria şi Ungaria. ”Era o delicatesă pentru nemţi. Culmea, noi am învăţat reţeta berii de la ei. Am făcut-o mai bună şi apoi Spodheim o vindea în Germania. Plecau şi în Austria şi în Ungaria canistre mari. 
Era vorba de sute de litri de bere Cişmea. Era o cerere uriaşă, iar fabrica prospera”, adăuga Ionel Bejenariu. Totodată ziaristul botoşănean Florentin Florescu, după o amplă documentare în arhivele botoşănene, spune într-un articol că secretul berii era defapt în resursele naturale ale Botoşaniului, adică malţul de o calitate superioară şi o apă unică din puţul berăriei. ” Berea asta era preparată cu o apă specială dintr-un puţ din satul Cişmea, berea avea un gust deosebit, mai ales că era preparată după reţete nemţeşti în vogă la acea vreme. Şi apa respectivă avea proprietăţile ei deosebite. Puţul de la Cişmea mai există şi azi. S-au mai făcut în câteva rânduri încercări de a reimpune pe piaţă această bere, însă rezultatele au fost dezamăgitoare”, scrie Florentin Florescu. Reţeta berii a rămas însă necunoscută până astăzi. Nimeni nu ştia cum regla proporţiile şi ce ingrediente folosea propriu-zis Spodheim, pentru a face berea atât de cerută în străinătate. Se spune că lunar se exportau aproximativ trei cisterne de 10 tone cu bere Cişmea numai în Ungaria şi Austria. ”Calul Bălan” de Moldova Berea ”Cişmea” putea fi degustată pe plan local, doar în restaurantul ”Calul Bălan”. Numele luat de la mai celebrul birt bucureştean, a dat însă roade. Era localul preferat al botoşănenilor şi atâta timp cât era furnizată celebra bere ”Cişmea”, clienţii nu lipseau. Se spune că avea compartimente separate pentru protipendandă şi pentru cei mai săraci. În orice caz în sezonul cald, primitoarea terasă, cu butoiul de bere ”Cişmea” alături era ca un magnet pentru muşterii. 
Foarte mulţi turişti din ţară veneau la Botoşani simţind parcă efluviul berii „Cismea””, spune contemplativ Florentin Florescu. Şi într-adevăr documentele vremii arată că la ”Calul Bălan” cel al Botoşaniului, trăgeau turişti din toată ţara dar şi din străinătate. ” Pare greu de crezut dar veneau şi pentru berea asta ”Cişmea”. Aici se găsea si aici veneau să o bea. Oraşul la vremea respectivă avea multe atracţii: grădină publică,teatre, fanfară, case frumoase, plimbări cu şareta. Dar deliciul era masa luată la ”Calul Bălan”, chiar în centrul urbei şi o halbă sau mai multe de bere Cişmea. Veneau şi străini, fie cu afaceri, fie doar pentru a se destinde mânaţi de reclama făcută berii şi oraşului”, preciza Ionel Bejenaru. La ”Calul Balan” din spusele contemporanilor, se pare ar fi poposit la o bere ”Cişmea” şi celebrul istoric Nicolae Iorga, matematicianul Onicescu dar şi ziariştii, profesorii celebrului Liceu Laurian, anagajaţii de la Primărie sau mari negustori. Se pare că restaurantul beneficia şi de personal calificat feminin şi pentru alte tipuri de plăceri, după ce se adunau halbele băute de bere ”Cişmea”. Aici de altfel lucra şi celebra prostituată a Botoşaniului, Jeni ”Jucărie”. 
După anii ’30, bera ”Cişmea” a putut fi servită şi în alte resturante renumite ale Botoşaniului. Şi era vorba de ”Bursa” lui Aron Stengel sau berăria ”Luther” situată lângă Hotelul Rareş de astăzi din centrul istoric al Botoşaniului.

Moartea unui brand
Odată cu pregătirile de război ale România şi odată cu activitatea ferventă a Gărzii de Fier în Botoşani, marii afacerişti evrei s-au pregătit de plecare. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Leon Spodheim. ”Erau vremuri tulburi. Vremurile tulburi nu fac bine afacerilor. Proprietarul era foarte bătrân şi de afacere se ocupau deja rudele. Oricum de comerţ cu Germani, Austria sau Ungaria nu mai putea fi vorba de mult. Naziştii nu suportau comerţul evreiesc. Afacerea decăzuse. Au luat ce mai avea din capital şi au plecat”, explica Bejenaru. Acesta a vândut berăria şi a plecat în Israel. Odată cu el a plecat şi secretul berii ”Cişmea”. Imediat în perioada comunistă, fabrica a fost naţionalizată şi a dispărut de pe faţa pământului, pentru a face loc blocurilor. 
Din celebra bere, care fără reţeta originală nu a mai putut fi realizată, nu a mai rămas decât numele. Astăzi Cişmea, se numeşte un cartier din marginea Botoşaniului, unde statul pe terenul viran a ridicat blocuri ANL. Cât despre izvor, mai există dar îngropat în pământ odată cu tainele proprietăţilor sale deosebite în fabricarea berii. Istoria a fost mai blândă cu ”Calul Bălan”. Rămas fără renumita bere, fără damele de companie şi muşterii din protipendă, localul a fost închis. Comuniştii i-au mutat pe romi în camerele restaurantului. Aceştia locuiesc şi astăzi acolo, într-o casă proprietate a unei fundaţii evreieşti care a primit imobilele după legea retrocedărilor. Din renumita bere „Cişmea” nu a rămas decât numele, despre licoarea magică care desfăta boema din trei ţări nu mai ştie aproape nimeni nimic.