Skip to main content

A.N.T. SUSȚINE ÎNFIINȚAREA  „CARAVANEI ITINERANTE ZONELOR RIVERANE DUNĂRII”

Președintele Anca Pavel-Nedea a prezentat viziunea Autorității Naționale de Turism privind realizarea unei Caravane Itinerante zonelor riverane Dunării, în cursul zilei trecute, în cadrul Bazei Nautice din Constanța.

La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, Consiliului Județean Constanța, dar și ai Universității Maritime Constanța. De asemenea, trebuie subliniat faptul că proiectul caravanei se va concretiza prin colaborarea strânsă dintre Consiliul Județean Constanța, Asociația "Comunitățile Locale Riverane Dunarii" și Ministerul Fondurilor Europene.

Turismul românesc ar avea de câștigat prin înființarea unei Caravane Itinerante ce are ca scop o mișcare amplă de mediatizare publică și diseminare a informațiilor privind posibilitatea accesării fondurilor europene prin intermediul Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Totodată, A.N.T. pune la dispoziție o echipă de specialiști din cadrul instituției, și asta pentru a veni în sprijinul celor care doresc să depună proiecte în vederea dezvoltării zonei celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa.

Reabilitarea Portului din Hârșova va fi una dintre prioritățile autoritățiilor, iar necesitatea de a dezvolta proiecte de infrastructură care urmărește linia Dunării, prin creșterea accesibilității, prin crearea de porturi turistice în zone pitorești riverane Dunării, ar putea remarca țara noastră în regiune.

 

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top