Bistrița Folk, Bistrița
Ediția a XXII-a.
Ediția a XXII-a a Festivalului Național „Bistrița folk” se va desfășura în acest an la Palatul Culturii Bistrița, în perioada 15 – 16 noiembrie și este organizat de Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”, în colaborare cu Asociația Culturală România din inima mea și în parteneriat cu Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud.
„Inițiativa salvării festivalului „Bistrița folk” i-a aparținut președintelui Emil Radu Moldovan, care a considerat oportună continuarea acestei manifestări, întrucât este foarte iubită de publicul larg și are în spate o tradiție de cincisprezece ediții”, transmit organizatorii festivalului. Reacția vine după ce Primăria Bistrița nu a mai finanțat festivalul de anul acesta.
Vor susține recitaluri : Alexandru Andrieș & Prietenii, Cristian Buică, Adi Bezna, Sorina Bloj (Ecou) & David Dody Gabriel și grupul ARTA.
Nu va lipsi din program secțiunea adresată tinerilor, soliști sau grupuri folk.
Organizatori: Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa în colaborare cu Asociația Culturală România din inima mea și în parteneriat cu Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud.