Festival Național de Folclor pentru Copii „Lina Chiralina”,
Faleza Dunării, Piaţa Independenţei Brăila, județul Brăila.
Festivalul „LINĂ CHIRALINĂ” prin cea de a XXII-a ediţie încearcă să continue tradiţia începută din anii de infiinţare, 2002, păstrând o parte din repertoriu iniţial, dar care este îmbogăţit permanent, cu invitaţi din alte zone folclorice, păstrând nota de autentic.
„E lung pământul, ba e lat”
Avem vești bune din Palat…
Invitați din 8 țări – Cipru, Georgia, Grecia, Irak, Mexic, Romania, Slovacia, Turcia- onorează invitația de a participa la acest minunat festival brăilean „Lină Chiralină” dorind să vă cucerească inimile…
Vă așteptăm cu drag să-i vedeți și să-i răsplătiți cu aplauzele dumneavoastră
La toate ediţiile de până acum, au susținut programe artistice formaţii, solişti şi ansambluri folclorice cu rezultate de top în concursuri, festivaluri naționale și internaționale, bucurându-se de aprecierile publicului spectator, atât pentru interpretare, cât şi pentru frumuseţea şi autenticitatea costumelor populare purtate de participanţi, devenind la rându-i un mesager al culturii tradiţionale, un element important în integrarea valorii culturale românesti în plan național, european și universal.
Organizatori: Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Casa de Cultură a Municipiului Brăila, Palatul Copiilor şi Elevilor Brăila, Teatrul de Păpuşi Brăila