Skip to main content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Gară pe Drumul Marii Uniri, Târgoviște

septembrie 1, 2017 @ 12:00 am - septembrie 9, 2017 @ 12:00 am

Expoziția GARĂ PE DRUMUL MARII UNIRI

Vineri, 1 septembrie 2017, ora 13.00, în spațiul generos aflat la parterul Muzeului de Istorie va avea loc vernisajul expoziției GARĂ PE DRUMUL MARII UNIRI, la care avem plăcerea să vă invităm.

Organizatorul, Asociația DAR DEVELOPMENT desfășoară, în cadrul parteneriatului cu Departamentul CENTENAR al Guvernului României, proiectul de promovare a patrimoniului cultural „Gară pe drumul Marii Uniri”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul pune în lumină importantul rol al căilor ferate în dezvoltarea României Moderne și desfășurarea Primului Război Mondial, printr-o expoziție fotodocumentară itinerantă care poposește și la Târgoviște, capitala medievală a Țării Românești, între 1 și 9 septembrie 2017.

Partenerii Asociației DAR DEVELOPMENT sunt instituții de prestigiu care gestionează patrimoniul cultural al României: Arhivele Naționale ale României, Primăria Municipiului Iași, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” și comunitatea „Călător prin gările de odinioară”, iar la Târgoviște expoziția noastră se află sub egida Consiliului Județean Dâmbovița.

Expoziția de la Târgoviște prezintă, în premieră, imagini care ilustrează tradiția militară a orașului și imagini de o mare însemnătate pentru istoria feroviară legate de construcția căii ferate ce leagă Târgoviște de București. Acest tronson, inaugurat în 1894, realizat de către Regimentul I Geniu al armatei Române, într-o vreme în care dezvoltarea rețelei feroviare era realizată prin concesionari străini. În privința Dâmboviței și a contribuției sale, amintim numai faptul că, în timpul Primului Război Mondial, Regimentul III Dâmbovița nr. 22 a primit Ordinul „Mihai Viteazul” pentru vitejia sa din campania din Transilvania din 1916, dar și pentru bărbăția soldaților săi în timpul marilor bătălii de la Mărăști, Oituz si Mărășești din vara anului1917.

Doamna Alexandra Brutaru, președinta Asociației DAR DEVELOPMENT ne va onora cu prezența și va dezvălui publicului aspecte puțin cunoscute, relevate de studierea arhivelor și colecțiilor de fotografii ale instituțiilor implicate în proiect.

AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Details

Start:
septembrie 1, 2017 @ 12:00 am
End:
septembrie 9, 2017 @ 12:00 am
Event Category:
Top