Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Măsurișul laptelui și Sărbătoarea Sânzienelor, Șirnea

iunie 23, 2022 @ 12:00 am - iunie 24, 2022 @ 12:00 am

Măsurișul laptelui și Sărbătoarea Sânzienelor, Șirnea

 

Acest obicei stravechi în satele de oieri din zona Branului adună toată suflarea, cu mic, cu mare, îmbrăcată în straie de sărbătoare. Nu e puţin lucru să participi la „măsurişul laptelui”.

Bărbaţii merg la stână, unde păcurarul, un bătrân care a tras toată viaţa de ugerele vacilor şi oilor, mulge fiecare animal în parte. Laptele este măsurat şi trecut cu mare atenţie pe răboj, după care trece la următoarea vacă. La sfârşit, păcurarul şi ajutoarele lui au „împreunat” laptele şi i-au dat cheag. Cu „măsurişul” nu este de glumă: în funcţie de cât a trecut păcurarul pe răboj, atât vor primi sătenii brânza făcută de ciobani peste vară.

Înaintea Măsurișului, la Șirnea, în noaptea de 23/24 iunie, are loc și Sărbătoarea Sânzienelor, tradiție reînviată în acest sat. Sărbatoarea cu cântece și dansuri tradiționale începe după Vecernia Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul, și durează până târziu în noapte. Petrecerea este reluata a doua zi, dupa Sfânta Liturghie a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, hramul bisericii din Șirnea.

Sunt culese tămăduitoarele flori de sânziene și se împletesc cununi care sunt aruncate peste case.

Organizatori: Asociația Pro Șirnea, Primăria Comunei Fundata, Comunitatea localității Șirnea

Detalii

Începe:
iunie 23, 2022 @ 12:00 am
Se termină:
iunie 24, 2022 @ 12:00 am
Categorie Eveniment:
Top